Antrenorul formației vasluiene, Gabriel Crăciun, susține că în această fază se întâlnesc cele mai bune echipe din regiunea Moldova, iar șansele sunt egale, cu un plus de experiență de partea ieșenilor.
„Promovarea în Liga 3 este principalul nostru obiectiv. Pentru asta am plecat la drum anul trecut în vară. După părerea mea se vor întâlni cele mai bune două echipe din Moldova la nivel de județ. Există un plus pentru ei, datorită experienței jucătorilor, dar cred că per total șansele sunt de 50/50. Noi putem compensa prin efort, prin dăruire și prin autodepășirea calităților pe care le avem. Pe Municipal va fi sigur un meci foarte frumos și mi-aș dori enorm ca acest prim pas spre performanță să-l facem alături de toți cei care iubesc fotbalul la Vaslui. Fără public este enorm de greu. Așteptăm cât mai mulți vasluieni să vină la stadion și să se bucure de un fotbal de calitate, să ne ajute prin prezență să îndeplinim nu doar visul nostru, ci poate chiar visul generațiilor viitoare de copii care practică fotbalul în județul nostru”, a spus Gabriel Crăciun, care are în palmares trei titluri județene câștigate ca antrenor:
„Primul a fost cu Atletico Vaslui, ca antrenor-jucător, al doilea cu Flacăra Muntenii de Sus și acum cu CSM Vaslui. Pe ultimul l-am câștigat într-o manieră incredibilă. Avem doar victorii în cele 23 meciuri jucate până acum, lucru care nu cred că s-a mai întâmplat până acum la nivelul județului nostru. Meritul este clar doar al jucătorilor care muncesc enorm de mult la antrenamente, care-mi suportă și criticele și care caută să se autodepășească pentru a fi din ce în ce mai buni. Suntem un grup frumos care odată cu promovarea în Liga 3 va crește și mai mult în valoare”.
Întrebat ce înseamnă titlul județean pentru un antrenor, Gabriel Crăciun a afirmac că „m-a dus cu gândul la copilărie. Fac parte din generația care am crescut jucând pe ciment, în curtea școlii, și de cele mai multe ori miza unui joc era un șut în fund. Am învățat de copil să mă bucur pt orice puțin. Acum când câștigi un trofeu, fie el și la nivel de județ, îți aduce involuntar o satisfacție imensă”.
CSM Vaslui are în lot o serie de fotbaliști cu experiență la nivel de ligi superioare. Cel mai emblematic este Vasile Buhăescu, care a venit din liga secundă, de la Dinamo, dar care a evoluat în prima ligă, dar și în cupele europene alături de FC Vaslui.
Antrenorul-jucător Gabriel Crăciun este de asemenea familiarizat cu primele două ligi din România, evoluând la FC Argeș Pitești, FCM Râmnicu Vâlcea, ARO Câmpulung, Gaz Metan Mediaș și Petrolul Ploiești.
În lot se mai regăsește Adrian Neniță, care a evoluat în Liga 1 la FC Vaslui, după care s-a transferat la Farul Constața, care l-a împrumutat în liga secundă, la Chindia Târgoviște.
Sebastian Țârțârău este un alt fotbalist cu experiență la nivel de liga a doua, jucând la Bucovina Pojorâta.
De asemenea, Bogdan Cernat, Sergiu Gârdea și Ionuț Jitaru au experiență la nivelul eșalonului trei fotbalistic.
Articol de Cristian LAPA – Vaslui