După eșecul usturător de pe teren propriu din derby-ul cu Piroș Security (scor 0-6), fetele din Banat și-au cam luat gândul de la promovarea în Liga I de fotbal feminin. Au urmat însă două victorii consecutive, cu 15 goluri marcate și doar unul primit. A fost 6-0 în deplasare cu Venus Maramureș și 9-1, duminică, 9 aprilie, cu Atletic Drobeta Turnu Severin, în Valea Domanului, într-un meci din etapa a X-a a Ligii a II-a de fotbal feminin.
A fost un adevărat galop de sănătate pentru elevele antrenorilor Daniel Amariei și Cosmin Șușman, care au învins pentru a treia oară în acest sezon formația de la Dunăre. În turul campionatului a fost 2-0 pentru bănățence, de asemenea cele două formații s-au întâlnit și în primul tur al Cupei României, victoria revenind fetelor din Banat, cu 8-0.
„Ne-a ieșit jocul, fetele au făcut un joc foarte bun. Au demonstrat că pot, au trecut peste deziluzia din meciul cu Aradul (n.r. – Piroș Security). Am legat două victorii, mă bucură jocul fetelor, s-a jucat foarte bine, am avut multe ocazii. Mai avem o șansă la promovare, întâlnim echipa de pe locul 2, pe 22 aprilie, pe teren propriu. Dacă fetele vor fi în formă ca și astăzi, cu siguranță vom face un meci mare și vom câștiga. Sunt foarte mulțumit de fete, de atitudinea lor în teren, au dat dovadă de tărie de caracter, au trecut cu bine peste eșecul cu formația din Arad și pe această cale le felicit și le mulțumesc pentru ceea ce au demonstrat în teren”, a spus antrenorul Daniel Amariei.
„Meciul cu echipa din Drobeta Turnu Severin a fost unul reușit, ne bucurăm că am reușit să obținem cele trei puncte. Am jucat foarte bine, se vede un progres față de evoluția noastră din turul campionatului. Au venit și câteva fete noi, ne bucurăm că suntem foarte unite și că am câștigat. Sperăm să învingem și următoarele echipe cu care vom juca și să promovăm în Liga I”, a spus căpitanul echipei ACS Banat Girls, Florina Buha.
„După părerea mea, a fost un meci reușit. Am demonstrat că am evoluat față de anul trecut și sperăm să ne mențimen forma bună și să batem următoarea etapă pe Râmnicu Sărat și să reușim să promovăm”, a sdeclarat și Denisa Burdan.
În meciul de duminică, golurile echipei reșițene au fost marcate de Georgiana Radulov (min. 8, 12 și 80), Denisa Blidar (min. 11, 44, 53 și 89), Mădălina Gînju (min. 47) și Denisa Burdan (min. 75). Golul severinencelor a fost marcat de Loredana Sîrbu (min. 43).
ACS Banat Girls: Francesca Kovacs, Elena Ruvilă, Florina Buha, Daria Zglimbea, Georgiana Dabega, Miruna Apro, Denisa Blidar, Denisa Burdan, Georgiana Radulov, Mădălina Gînju, Emanuela Domokoș. Au mai intrat: Natalija Bozilovic, Anemarie Pau. Antrenori: Daniel Amariei, Cosmin Șușman.
Atletic Drobeta: Lavinia Sporea, Bianca Pîrvănescu, Ionelia Matei, Loredana Sîrbu, Lavinia Erceanu, Dara Bărzuică, Paula Usturoi, Sidonia Giuverdea, Cerasela Băluță, Elena Giurcă, Larisa Cimpueru. Au mai intrat: Andra Buzdugănaru, Maria Urhut, Daniela Condescu, Alexandra Amza. Antrenor: Daniel Ispas.
Rezultatele etapei a X-a:
Banat Girls – Atletic Drobeta 9-1
Independenta 2 Baia Mare – Venus Maramureș 4-0
Vulpitele Galbene Roman – Piroș Security 1-3
Atletic Onix – FC Onești 3-0
Următorul meci al formației Banat Girls Reșița va fi pe 29 aprilie, pe teren propriu, cu Atletic Onix Râmnicu Sărat. Va fi un derby pentru locul 2, cele două echipe fiind despărțite de trei puncte. La finalul sezonului, primele două clasate vor promova în Liga I. Pe primul loc se află Piroș Security, cu 25 de puncte, urmată de Atletic Onix, cu 24 de puncte, și de Banat Girls Reșița, cu 21 de puncte.