Liga a V-a la fotbal din Caraș-Severin este structurată pe două zone, Reșița și Caransebeș, având în proporție covârșitoare echipe din mediul rural. Una dintre ele este Progresul Ezeriș, care din acest sezon își dispută meciurile de pe teren propriu pe Stadionul Gloria din Reșița.
Componenții echipei au dat și ei o mână de ajutor la înfrumusețarea bazei sportive, detaliile fiind oferite de antrenorul Cristian Șodâncă: "Noi am muncit de vreo lună aici. Acum în ultimele zile am încercat să finisăm terenul. Am cosit acum vreo trei-patru săptămâni, a mai fost nevoie o dată pentru că era denivelat și cu mușuroaie și cu fân destul de mare crescut pe el. Am încercat să-l cosmetizăm puțin și să dăm din nou viață Stadionului Gloria. Am fost ajutat de o parte din băieții din echipă și consider că terenul de joc s-a prezentat în condiții destul de bune, deși nu e la nivelul la care ar trebui. Dar, pe viitor sperăm să ne implicăm mai mult și noi și cei de la Gloria și inclusiv cu sprijin din partea Primăriei Reșița eu zic că facem un gazon cum era odată aici.”
Antrenorul echipei din Ezeriș a vorbit și despre obiectivele din acest sezon: "Obiectivul nostru, ca și anul trecut este să nu ne facem de rușine, să jucăm un fotbal plăcut, un fotbal frumos și să încercăm să legăm prietenii cu echipele adverse. Ne interesează prea puțin locul I sau o clasare pe un anumit loc. Încercăm să jucăm fotbal, cât se poate. Dacă avem posibilitatea și avem șanse să fim acolo sus ca și anul trecut, normal că n-o să ne dăm la o parte. Avem o echipă mai tânără decât anul trecut, fără foarte mare experiență, mai sunt doar câțiva jucători care au mai jucat fotbal, sunt mulți tineri, avem o medie de vârstă în jur de 21-22 de ani.”
Victorie la primul meci în casă nouă
După ce în sezonul trecut, Progresul Ezeriș a evoluat pe arena Arsenal, în actuala ediție de campionat s-a mutat pe baza sportivă Gloria din Reșița. În runda a doua din Liga a V-a, Zona Reșița, trupa lui Cristian Șodâncă a întâlnit o echipă nou-apărută în peisajul fotbalului cărășean, Steaua Dunării Pojejena. Ezerișul s-a impus cu 1-0, prin reușita unuia dintre golgheterii campionatului, Păunel Secula, în minutul 30. "A fost un meci destul de greu, primul pe noul nostru teren. Am întâlnit o echipă cu gabarit, cu un fizic impunător, dar printr-un joc de pase și o dăruire exemplară, am reușit să câștigăm cele trei puncte, după un meci pe care trebuia să-l câștigăm la o diferență mai mare, dar ocaziile, ca și ratările, fac parte din joc. Felicit echipa oaspete pentru fair-play, felicit echipa proprie pentru dăruire și implicare și sperăm ca meciurile următoare să fie mai bune”, a spus antrenorul Ezerișului, prof. Cristian Șodâncă.
Progresul Ezeriș – Steaua Dunării Pojejena 1-0 (1-0)
A marcat: Păunel Secula (min. 30)
Ezeriș: Măgărin, Nosal, Becheanu, Pintea, Guțu, Secula, Irizoiu, Vizitiu, Rusnac, Duman, Man. Rezerve: Șodâncă, Dragocea, Șchiopu, Miloș, Spătaru, Roșu, Icob.
Pojejena: R. Milencovici, Ocanovici, Novacovici, M. Milenocovici, Bălăuță, Craiovan, Lazarovici, Stancovici, Crîstici, Tănase, Betea. Rezerve: Tomici, Stoicovici.
Progresul Ezeriș va sta în etapa viitoare (etapa a III-a), urmând să joace pe 9 octombrie în deplasare cu Viitorul Iam.