În etapa a VI-a a Ligii a IV-a Caraș-Severin la fotbal, nou fondata Viitorul Caransebeș a învins pe Voința Lupac, vicecampioana ediţiei trecute, cu scorul de 1-0 (0-0). De la începutul acestui campionat, a fost prima dată când caransebeșenii au venit în număr mare la stadion, iar galeria „Magica Balta” şi-a făcut şi ea apariţia în tribună, încurajându-şi favoriţii pe tot parcursul jocului.
Prima fază importantă s-a consemnat abia în minutul 17, atunci când Străin a prins un şut frumos, de la 18 metri, la colţul lung al porţii caransebeşene, însă balonul a trecut la doar câţiva centimetri de bară. În minutul 20, gazdele au avut ocazia să înscrie prin Neagu, care a profitat de o gafă a apărării adverse, a intrat în careu pe aripa stângă şi a şutat la colţul scurt, însă mingea s-a dus pe lângă poartă. În replică, oaspeţii au pus în pericol poarta gugulană în minutul 39, când mingea a ajuns la Mezin, iar acesta, din interiorul careului, a şutat pe jos, mingea scurgându-se agonizant în aut. Şi tot băieţii antrenaţi de Boşco Vişatovici puteau intra în avantaj la cabine, însă şutul excelent de la 18 metri, din minutul 44, al lui Târbăţ, a fost respins de Birăescu, care s-a întins şi a reuşit să devieze în corner, de lângă bară.
Echilibrul dintre cele două echipe s-a păstrat și în repriza secundă, prima ocazie consemnându-se în minutul 55, când, după un corner de pe stânga bătut lung de Suru, Neagu a reluat cu capul în plasa laterală, în condiţiile în care la mijlocul terenului s-a făcut pur şi simplu risipă de efort. Odată ce trecerea timpului, a devenit tot mai clar că băieţii lui Boşco Vişatovici nu au venit la egal la Caransebeş, ei făcând un presing deosebit de agresiv, care i-a incomodat vădit pe gugulani. Singurul gol al meciului a fost înscris în minutul 89, atunci când Bona l-a găsit cu o pasă excelentă în adâncime pe Negoescu, acesta a scăpat singur spre poarta oaspeţilor şi, de la 14 metri, l-a executat cu sânge rece pe Toader.
Dan Doran: „Am avut răbdare și am câștigat”
După meci, Dan Doran, antrenorul echipei Viitorul Caransebeș, a declarat: „Vreau să încep prin a mulțumi oamenilor care au venit la stadion, galeriei, acestor împătimiți dornici de fotbal, care au asistat la acest adevărat derby al județului. Am avut răbdare, ne-am mobilizat și am reușit să câștigăm aproape în minutul 90… Eu zic că, una peste alta, sunt din nou trei puncte, dar adevărata noastră valoare nu este cea din meciul cu Lupac, chiar dacă rezultatul ne e favorabil. Se vede, totuși, că am început târziu pregătirea, suntem încă la început de drum. Țin să felicit formația din Lupac, au jucat bine, se vede că e o echipă închegată, care a reprezentat județul la baraj, dar pe care am reușit s-o învingem, chiar dacă am fost dominați pe alocuri teritorial. Repet, am avut răbdare, le-am spus băieților să nu se ducă peste adversar, să aștepte, și am reușit. Am obținut trei puncte, suntem pe primul loc și, foarte important, suntem pe drumul cel bun. Ne așteaptă un meci la Muncitorul Reșița, greu la fel ca toate cele care vor urma, fiindcă toate echipele au să se mobilizeze, va fi de fapt o mobilizare generală, pentru că suntem singura formație neînvinsă în acest campionat. Jucăm doar la victorie, mergem la Muncitorul să obținem trei puncte.”
Viitorul Caransebeș – Voința Lupac 1-0 (0-0)
Marcator: Negoescu (min. 89).
Viitorul Caransebeş: Birăescu – Vătafu, Ov. Bălan, Gulea, Bona, Suru, Negoescu (min. 90+2, Drăgoi), Imbre (min. 23, Buzan), Neagu (min. 84, Văcărescu), Şandru (min. 90, Dragomir), Arnăut. Antrenor: Dan Doran.
Voința Lupac: Toader – Cheda, Avramovici, Țundrea, Târbăț, Oncică, Mezin, Bărbulescu, Vucu (min. 63, Țicău), Străin, Nicola. Antrenor: Boșco Vișatovici.
A arbitrat la centru Constantin Stamatoiu, asistat la cele două linii de Alexandru Stamatoiu și Miomir Novacovici, toți din Moldova Nouă. Observator: Dan Miholcea.