Președintele Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin, Viorel Lolea, a venit cu o propunere interesantă în Adunarea Generală de săptămâna trecută. Șeful fotbalului cărășean e decis să-și doneze salariul, în special pentru sprijinirea fotbalului juvenil din județ și să includă și în statutul Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin obligativitatea încheierii unui contract de voluntariat.
„Această sumă de bani, cu care eram eu retribuit, vreau să fie pusă la dispoziția Comitetului Executiv și Comitetul Executiv să hotărască în fiecare lună ce echipă va fi ajutată cu această sumă. Salariul meu nu e unul foarte mare, 1.200 de lei net, cu tot cu taxele către stat ajunge undeva la 1.700 – 1.800 de lei. Propunerea mea ar fi ca prioritate să aibă echipele de copii și juniori, după aceea cele de Liga a V-a. Ca sprijin mă refer la echipamente de joc, treninguri de prezentare, geci de iarnă, materiale sportive, orice pentru îmbunătățirea condițiilor. Trebuie să plecăm de la bază, să construim piramida, neavând condiții bune la copii și juniori o să fie foarte greu să facem față la echipele mari. Vin cu propunerea ca la Adunarea Generală din vară să introducem și în statutul Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin ca președintele AJF-ului să nu fie retribuit, să fie obligat prin statut să încheie un contract de voluntariat cu membrii afiliați”, a spus Viorel Lolea.