Toate echipele de copii, juniori și seniori care activează în competițiile organizate de către Asociația Județeană de Fotbal Constanța au primit sau urmează să primească câte un rând de echipament de joc produs de compania Joma, 1.000 de mingi și truse medicale profesionale.
Proiectul a inclus toate cele 160 de echipe, ce reprezintă 82 de cluburi, care activează în cele două eșaloane valorice ale campionatului județean Constanța. Este o inițiativă unică la nivel național, pe care Asociația Județeană de Fotbal Constanța o implementează cu sprijnul Consiliului Județean.
„Am fost împreună cu președintele acestei instituții, domnul Mihai Lupu, în localități ca Techirghiol, Topraisar, Năvodari, Ovidiu, Mihail Kogălniceanu, Corbu și vom continua acțiunea prin care vom dona peste 4.000 de echipamente de la compania Joma (n.n. partener și al Federației Române de Fotbal) către toate echipele de copii, juniori și seniori din județ”, a precizat Lucian Cârjă, președintele Asociației județene de Fotbal Constanța.
Articol de Daniel Lazăr