CSM Ceahlăul Piatra Neamț a realizat performanța de a se califica pentru al doilea an la rând la turneul final al Campionatului Național U19. Juniorii din Piatra Neamț au trecut de două echipe din Maramureș în etapele eliminatorii.
După câștigarea sezonului regular, în care a înregistrat nouă victorii și două remize, și terminarea pe prima poziție a clasamentului fazei play-off, după opt victorii, o remiză și un insucces, CSM Ceahlăul a avut de înfruntat două echipe din Maramureș în etapele eliminatorii. Ca și nemțenii, și FC Argeș Pitești se poate lăuda cu această performanță.
În sferturi de finală, CSM Ceahlăul a trecut de CS Minaur Baia Mare cu 4-0 (2-0), al finalul unei partide pe care a controlat-o fără probleme. Disputat pe terenul central al Stadionului Municipal ”Ceahlăul” din Piatra Neamț, meciul a curs doar spre poarta oaspeților antrenați de Romulus Buia. Matei Lungu a deschis scorul cu un ”eurogol”, în minutul 17, după care Alexandru Anton a punctat de alte trei ori până la final, în minutele 33, 48 și 80. Anterior acestui duel, CSM Ceahlăul eliminase pe ACS CIL Sighetu Marmației, scor 4-1. În respectiva partidă, disputată în fieful maramureșenilor au marcat pentru CSM Ceahlăul mijlocașul Iulian Pop, fundașul Alexandru Ștefănescu și atacantul Alexandru Anton (2).
Antrenorul Constantin Pancu și majoritatea componenților echipei de Juniori A de la CSM Ceahlăul au ajuns în curtea clubului galben-negru de la LPS Piatra Neamț, acolo unde tehnicianul a descoperit, crescut și format această grupă. Cât privește activitatea de antrenor, Constantin Pancu este descoperitorul unor talente cu nume în fotbalul românesc. Actualul component al lotului de seniori al României, Alexandru Maxim, este fost elev al tehnicianului, la fel ca Angelo Alistar, Costel Ilie sau Valentin Avădanei.
În partida cu Minaur Baia Mare, CSM Ceahlăul a jucat în următoarea formula: Țâdir – Amihăiesei (Istrati), A.Ștefănescu, Fleșeriu, Livezeanu-Boatcă (Roșu), Lăcustă, Pop (cpt.), Luca, Lungu, Bordei (Catău), Anton (Micu). Rezerve neutilizate: Oprea, Surdu, Vârlan, I.Marian. Antrenor: Constantin Pancu.
Liviu Mihalcea (Neamț)