Grupa 2003 de la Liceul cu Program Sportiv (LPS) Vaslui și-a confirmat valoarea la May Cup de la Chișinău, turneu care a adunat echipe din România, Moldova și Ucraina.
Vasluienii au făcut parte din grupa a treia, unde au întâlnit Zimbru Chișinău, pe care au învins-o cu scorul de 2-0. În al doilea meci, puștii antrenați de profesorul Ionuț Chiochiu au pierdut la limită, scor 0-1, în fața selecționatei de juniori a Moldovei, pentru ca în ultimul joc să treacă de Bucovina Cernăuți cu scorul de 5-0.
În semifinale, LPS Vaslui a întâlnit un alt centru de juniori puternic din Moldova, Dacia Chișinău, însă vasluienii și-au arătat valoarea, impunându-se cu scorul de 3-0.
Finala mare a pus față în față cele mai bune echipe din zona Moldovei la categoria de vârstă 2003, LPS Vaslui și Juniorul Suceava. Cele două echipe au terminat la egalitate, scor 0-0, după terminarea timpului regulamentar. Marele trofeu a fost adjudecat de formația vasluiană, care s-a impus la penalty-uri, scor 3-2.
”Suntem foarte mulțumiți de evoluția grupei 2003, ce a reprezentat cu cinste Liceul cu Program Sportiv Vaslui la această competiție foarte puternică. Mă așteptam ca această grupă să-și apere titlul obținut anul trecut, deoarece jocul a crescut gradual și acești copii au ajuns la un nivel foarte ridicat”, a declarat Ionuț Chiochiu.
Tudor Hăulică, de la LPS Vaslui a fost declarat cel mai bun jucător al turneului. Pentru grupa 2003 urmează participarea la un puternic turneu din Marsilia, din perioada 2-6 iunie.