După trei week-enduri pline de emoții și spectacol fotbalistic, ediția a 4-a a turneului „Cupa Micul Fotbalist”, competiție organizată de ACS Inter Iași, și-a desemnat campioanele la toate cele 5 categorii de vârstă.
La ediția din acest an, desfășurată la Baza Sportivă Lunca Cetățuii, au participat aproximativ 700 de copii de la 46 de echipe din județele Iași (Iași, Pașcani, Costuleni, Miroslava) și Vaslui (Vaslui, Huși, Negrești, Zorleni), iar la final organizatorii au acordat trofee, medalii și diplome formațiilor de pe podium, dar și premii speciale individuale la fiecare categorie.
Invitatul special la turneu a fost internaționalul ieșean Alexandru Crețu, mijlocașul Universității Craiova, care a dat lovitura de începere la ultima categorie, 2011.
ACS Inter Iași (categoriile 2015 și 2011) și ACS Hușana Huși (2017 și 2016) au câștigat câte două categorii, iar ACS Premier Iași s-a impus la 2013. Hușana Huși a fost cel mai medaliat club participant cu două medalii de aur și două de bronz, dar toate cluburile participante merită felicitări pentru sportivitate.
„A fost un turneu reușit și rămânem cu satisfacția că am reușit să organizăm și în acest an o competiție foarte utilă pentru copii. A fost un efort extrem de ridicat pentru cei care ne-au ajutat la organizare și ne bucurăm că am dus la bun sfârșit încă o ediție, cu foarte mulți copii la start. Felicităm toți copiii și antrenorii de la cluburile participante pentru meciurile spectaculoase pe care le-au disputat”, a declarat Silviu Dulcianu, antrenor și președinte la ACS Inter Iași.
Partenerii evenimentului au fost Primăria Comunei Ciurea (primar Cătălin Lupu), care a pus la dispoziție baza sportivă de la Lunca Cetățuii, Radio HIT și Score4All.
Rezultatele înregistrate în finalele celor cinci categorii:
Categoria 2017
- Finala mare: ACS Hușana Huși – Steaua Magică Iași 4-1
- Finala mică: Academia Politehnica Iași – ACS Viitorul Pașcani 2-3 (d. pen.)
Clasament final: 1. Hușana Huși, 2. Steaua Magică, 3. Viitorul Pașcani, 4. Academia Politehnica Iași.
Premii speciale:
- Cel mai bun portar: Bejan Ștefan (Hușana Huși)
- Cel mai bun jucător: Chirica George (Steaua Magică)
- Cel mai bun marcator: Bâicu Daniel (Hușana Huși)
—
Categoria 2016
- Finala mare: ACS Hușana Huși – Steaua Magică Iași 2-0
- Finala mică: Știința Miroslava – Academia Politehnica Iași 6-0
Clasament final: 1. Hușana Huși, 2. Steaua Magică, 3. Știința Miroslava, 4. Academia Politehnica Iași.
Premii speciale:
- Cel mai bun portar: Enachi Darius (Hușana Huși)
- Cel mai bun jucător: Robu Edy (Steaua Magică)
- Cel mai bun marcator: Romilă Filip (Hușana Huși)
—
Categoria 2015
- Finala mare: ACS Inter Iași – ACS X Generation Iași 3-2 după lov. de departajare
- Finala mică: ACS Viitorul Iași – ACS Metropolitan Junior Iași 1-3
Clasament final: 1. ACS Inter Iași, 2. ACS X Generation Iași, 3. ACS Metropolitan Iași, 4. ACS Viitorul Iași.
Premii speciale:
- Cel mai bun portar: Terinteac Eduard (Inter Iași)
- Cel mai bun jucător: Nechifor Fabyan (X Generation)
- Cel mai bun marcator Brighiu Tudor (Metropolitan Junior)
—
Categoria 2013
- Finala mare: ACS Premier Iași – Academia Didi Iași 8-0
- Finala mică: ACS Inter Iași – ACS Hușana Huși 0-1
Clasament final: 1. ACS Premier Iași, 2. Academia Didi Iași, 3. Hușana Huși, 4. ACS Inter Iași.
Premii speciale:
- Cel mai bun portar: Anastasiei Matei (Premier Iași)
- Cel mai bun jucător: Brânzei Lucas (Inter Iași)
- Cel mai bun marcator: Sturza Maximus (Premier Iași)
—
Categoria 2011
- Finala mare: ACS Premier Iași – ACS Inter Iași 1-4
- Finala mică: FC Star Vaslui – ACS Hușana Huși 0-2
Clasament final: 1. ACS Inter Iași, 2. ACS Premier Iași, 3. Hușana Huși, 4. Star Vaslui.
Premii speciale:
- Cel mai bun portar: Ripiciuc Rareș (Premier Iași)
- Cel mai bun jucător: Duca Claudiu (Inter Iași)
- Cel mai bun marcator: Agapia Cosmin (Inter Iași)
Narcis POHOAȚĂ, Iași