Ştiinţa Miroslava a terminat în forță un nou sezon de Liga a III-a, unul în care a reuşit să stabilească un record greu de egalat: victorii pe linie pe teren propriu (13), fără gol primit. Miercuri, echipa pregătită de Dănuţ Munteanu s-a impus la Uricani cu scorul de 3-0 (0-0) în faţa formaţiei CS Panciu, în ultimul meci oficial al sezonului, contând pentru etapa a 25-a a seriei I. Toate cele trei goluri au fost marcate de tânărul Mădălin Crengăniş, jucător împrumutat de la CSMS Iaşi.
După o primă repriză albă, lipsită de faze de poartă, în partea secundă Ştiinţa şi-a dominat clar adversarul, iar Crengăniş a realizat primul său hat-trick din acest sezon, în minutele 67, 75 şi 80.
În urma acestui succes, Ştiinţa Miroslava a acumulat 50 de puncte şi nu mai poate pierde locul 3 în seria I, având un avans de patru puncte faţă de locul 4 ocupat de Petrotub Roman. În ultima etapă a sezonului, Miroslava va sta, urmând să bifeze alte trei puncte la masa verde, după retragerea din campionat a echipei FC Zagon.
Planurile lui Munteanu
Antrenorul Ştiinţei, Dănuţ Munteanu (foto), s-a declarat mulţumit de îndeplinirea obiectivului şi a precizat că îşi doreşte mai mult pentru sezonul următor. “Am venit la această echipă într-un moment în care, sincer, nu mă aşteptam. Nu am înţeles decizia antrenorului anterior de a pleca, dar discutând cu el am ajuns să îi respect decizia. Am ştiut la ce mă înham, îmi cunosc valoarea şi, trăgând linie, pot spune că a fost o provocare pentru mine decizia conducerii de schimbare a obiectivului, una benefică. Felicit întreaga echipă, sper să facem un campionat la fel de bun în următoarea ediţie şi aşteptăm, cum se spune, sânge proaspăt la echipă. Îmi doresc altceva de la următorul campionat”, a declarat Dănuţ Munteanu. Acesta a adăugat că nu şi-a fixat un obiectiv din a stabili un record al victoriilor pe propriul teren, dar se bucură foarte mult pentru această reuşită a echipei: “Nu m-am gândit niciodată la un record anume, el a venit ca urmare a muncii şi dăruirii echipei pe care o conduc. Felicit întreg clubul pentru implicare, toţi au avut contribuţia lor, sper într-o zi ca obiectivul să fie îndrăzneţ şi real”.
Mulţumiri şi pentru fostul staff tehnic
La rândul său, preşedintele Ştiinţei, Daniel Acatrinei, a declarat: “Dacă anul trecut ne-am bătut la promovare şi am suferit o decepţie, sezonul acesta am reuşit să facem o figură frumoasă având evoluţii impecabile pe teren propriu. În deplasări consider că ne-a lipsit maturitatea. Mă bucur pentru tinerii jucători de la echipă care au demonstrat că se poate conta pe ei oricând cu puţina disciplină şi organizare. Pe viitor se pot realiza mult mai multe, sperăm să ne bucurăm de aceeaşi linişte la echipă ca şi până acum. Ţin să amintesc şi munca depusă până în iarnă de trioul Cristi Ungureanu – Irinel Ionescu – Silviu Dulceanu, cărora le mulţumesc pe această cale, precum şi meritul noului antrenor, Dănuţ Munteanu, care a dus echipa pe podium şi a contribuit decisiv la îndeplinirea obiectivului. Asta cu atât mai mult cu cât în iarnă au avut loc foarte multe modificări în lot”.