După ce şi-a asigurat titlul de campioană cu o etapă înainte de finalul campionatului Ligii a IV-a, Unirea Mirceşti a cucerit şi Cupa României, realizând eventul în acest sezon. În finala competiţiei, disputată miercuri pe stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou, Unirea Mirceşti a învins cu scorul de 2-0 (0-0) echipa Stejarul Sineşti, golurile fiind marcate de Robert Puşcaşu (minutul 71) şi Ovidiu Chelariu (74).

Pentru antrenorul campioanei, Tiberiu Beceru, acesta este al doilea event consecutiv, după ce în sezonul trecut a câştigat liga a IV-a şi Cupa României cu Siretul Lespezi.

„Sunt foarte bucuros că am reuşit să câştigăm Cupa României şi am realizat eventul. Am muncit mult în acest sezon şi am meritat cele două trofee. Am întâlnim un adversar destul de incomod în finală, dar am dominat clar partida şi victoria noastră este meritată. Îi mulţumesc pentru sprijin domnului primar Petrică Antăluţ, un mare suporter al echipei. A fost alături de noi întotdeauna şi s-a zbătut să nu ne lipsească nimic. De asemenea, le mulţumesc şi jucătorilor pentru efortul depus pe parcursul întregului sezon”, a declarat antrenorul-jucător Tiberiu Beceru.