De câteva zile, la ACS Hușana Huși se află în pregătiri Lionel Messi, Cristiano Ronaldo, ariciul Sonic și Elsa din Regatul de Gheață. Sunt doar numele unor fotbaliști celebri sau personaje din desene animate purtate pe tricouri de copii care abia au trecut de vârsta de 5 ani.
Aceștia, încurajați de părinți, au ales să învețe ABC-ul fotbalului la cel mai titrat club din orașul dintre vii. „Sunt 20 de puști pe care i-am acceptat la antrenamente, însă avem solicitări în așteptare și vom extinde aria de selecție. Primim și fete, având deja în pregătiri o fetiță născută în 2019. La ACS Huşana Huşi nu ne concentrăm doar pe aspectele tehnice ale fotbalului, ci ne preocupăm și de dezvoltarea armonioasă a fiecărui copil. Atmosfera în cadrul clubului este una prietenoasă și stimulativă, fiecare copil legitimat fiind încurajat să își atingă potențialul maxim”, a spus Daniel Dobrea, președintele ACS Hușana Huși.
De altfel, clubul hușean își dorește să atragă cât mai mulți copii pe terenul de fotbal și tocmai de aceea organizează acțiuni de selecție pentru sportul rege, începând cu anul 2008 și finalizând cu 2020. În acest fel copiii văd ce înseamnă fotbalul și, cu siguranță, printre ei se găsesc și fotbaliștii de mâine ai Hușiului.
„Avem peste 200 de copii activi înscriși la cele opt grupe. Ne dorim ca acest club să devină din ce în ce mai puternic, să atragem sponsori și parteneri care să ne susțină în activitatea clubului. Obiectivul nostru este să construim o adevărată academie de fotbal, care să atragă copiii și tinerii din zona Hușiului către mișcare, către fotbal”, a mai spus Daniel Dobrea, care speră ca din sezonul 2024-2025 să aibă echipe înscrise în competițiile organizate de FRF: „Ne dorim să reintrăm în familia FRF, în competițiile organizate de forul fotbalistic național. Ne este dor de fotbalul mare și de aceea ne dorim ca acești copii să aibă posibilitatea de a juca fotbal și în alte competiții mult mai puternice decât cele de la nivel județean”.
Un fost fotbalist de Europa League adus antrenor la ACS Hușana Huși
ACS Hușana Huși are în staff-ul tehnic 4 antrenori cu experiență vastă la nivel de juniori și un preparator fizic, însă în perioada următoare numărul tehnicienilor se va mări, pentru a acoperi toate grupele de copii și juniori formate la această dată.
Printre cei 4 antrenori se regăsește și un fost fotbalist care a evoluat în grupele Europa League alături de FC Vaslui. Este vorba despre Vasile Buhăescu, actualul căpitan al CSM Vaslui, în Liga 3. Atacantul vasluian a mai evoluat în Champions League, a câștigat Cupa UEFA Intertoto cu FC Vaslui și are mai multe prezențe la naționala României U19 și U21. În Liga 1 a strâns 108 meciuri, marcând 8 goluri. FC Vaslui, Concordia Chiajna, Petrolul Ploiești, ASA Tg. Mureș, CS Mioveni, Olimpia Satu Mare, Juventus București, FC Argeș, CSA Steaua și Dinamo sunt echipele la care a evoluat fotbalistul originar din Huși.
Acesta are 4 promovări din Liga 2 în prima divizie și o primă promovare în liga 3, cu CSM Vaslui. Este originar din Huși și a decis să revină acasă, pentru a contribui la dezvoltarea fotbalului juvenil în localitate.
„Este un exemplu pentru hușeni, fiind singurul fotbalist din Huși care a jucat în cupele europene. Cu sfaturile sale și sub îndrumarea acestuia, micuții fotbaliști vor avea oportunitatea să învețe de la un profesionist adevărat”, a precizat președintele ACS Hușana Huși.
Ceilalți tehnicieni sunt Marius Dulcianu, Adrian Sîrbu și Cristian Dumitru, pe mâna cărora au trecut sute de copii în ultimii ani, și Alexandru Liciu, care vine din noul val de antrenori, fiind actualmente student al Facultății de Educație Fizică și Sport Iași. Alexandru Liciu a făcut parte din prima grupă de juniori, născuți 2002, din istoria clubului hușean.
Articol de Cristian LAPA (Vaslui)