Sezonul 2023-2024 din cadrul campionatului județean de fotbal din Mehedinți debutează în acest week-end, într-un nou format, ce implică două serii a câte 11 echipe.
Vor fi 22 de etape în sezonul regular, după care, primele 3 clasate din fiecare serie se vor califica în play-off, unde vor intra cu punctele acumulate în meciurile directe cu celelalte două adversare de pe podium și vor juca încă 10 etape. Noutățile campionatului județean sunt CFR’43 Turnu Severin, AS Strehaia, Sănătatea Breznița Ocol, CS Drobeta’24 Turnu Severin, Decebal Eselnița, Viitorul Grozești, Unirea’23 Gârla Mare, iar campioana ultimelor două ediții este Recolta Dănceu.
CFR Turnu Severin, reactivată de jurnaliști
Pentru CFR Turnu Severin, va fi primul sezon după o pauză de 65 de ani. Echipa înființată în 1928 a promovat în Divizia A în 1941, iar în 1943 a cucerit Cupa României, scor 4-0, în finala cu Sportul Studențesc București, disputată pe Stadionul Carol I din București. A fost ultima Cupă a Românei Regale, iar CFR Turnu Severin a fost prima echipă din Oltenia care a cucerit un trofeu național, recunoscut de FRF!
Deși turul se jucase, sezonul 1943-1944 nu s-a mai încheiat, din cauza războiului care cuprinsese tot teritoriul României, iar campionatul a fost întrerupt definitiv până în 1946, când Divizia A a fost reorganizată de noul regim politic care se instaurase în România. Tot din cauza războiului, mai mulți jucători din vestul țării, printre care portarul echipei naționale Dumitru Pavlovici (18 selecții la națională, venit de la Ripensia Timișoara), sau atacanții Silviu Bindea (27 selecții, 11 goluri, sosit de la CAM Timișoara), Zoltan Beke (6 selecții, sosit de la Ripensia Timișoara), Nicolae Reutter (14 selecții, 2 goluri, sosit de la CAM Timișoara) sau Richard Ludwig (10 selecții, AMEFA Arad), au preferat să vină la malul Dunării și să joace pentru clubul severinean, la începutul anilor 40. În 1942, CFR Turnu Severin a fost vicecampioană națională.
În 1948, CFR Turnu Severin a jucat sferturile de finală ale Cupei Româiei, fiind învinsă de CFR Timișoara, echipă care a avea să ajungă în finala competiției, unde a fost învinsă de ITA (UTA) Arad.
CFR Turnu Severin s-a desființat în 1958, deși nu retrogradase la finele acelui sezon din Divizia C, în care, din seria din care făcea parte și CFR-ul severinean a promovat, în Divizia B, Știința Craiova, viitoare Universitatea Craiova.
Anul trecut s-a clasat pe locul 4 la pe țară la futsal U19
În 2018, pe modelul Ripensia Timișoara, CFR Turnu Severin a fost reactivată de un grup de jurnaliști severineni, sub denumirea de CFR 1943 Turnu Severin. S-a adăugat “1943” în titulatura, pentru a păstra viu cel mai important an din istoria fotbalului mehedințean: cucerirea Cupei României!
Inițial, echipa a activat doar la futsal și în 2022 s-a clasat pe locul al 4-lea în Campionatul Național U19, după ce a fost învinsă în finala mică de Ceahlăul Piatra Neamț, scor 2-4, în Sala Rapid – Giulești din București. Titlul a fost cucerit de FK Odorheiu Secuiesc, care a dispus în finală de CFR Timișoara, scor 2-1. Vara aceasta, CFR Turnu Severin a disputat și un amical international, cu nou-promovata în Liga 3 din Serbia, FK Djerdap Kladovo. CFR Turnu Severin jucase primul amical international în 1930, cu FK Hajduk Veljko Negotin.
Liga 4 Mehedinți, sezonul 2023-2024
Seria I, etapa I
- Pandurii Cerneți – CS Drobeta’24
- Victoria Strehaia – Academia Fl.Stoican Dr.Tr.Severin
- AS Strehaia – CFR’43 Turnu Severin
- Decebal Eselnița – Viitorul Grozești
- AS Noapteșa – Coșuștea Căzănești
- Sănătatea Breznița Ocol va sta
Seria II
- Recolta Dănceu – Unirea ’23 Gârla Mare
- Viitorul Dârvari – AS Obârșia de Câmp
- Victoria Vânju Mare – Voința Oprișor
- CSL Gogoșu – Inter Salcia
- Avântul Bistrița – Viitorul Cujmir
- Viitorul Severin va sta