Fosta campioană a Ligii a IV-a Mehedinți din 2018, ACS Viitorul Șimian, va avea un nou stadion de anul viitor.
Locația noii arene nu va fi pe actualul amplasament, care va fi înlocuit de sediul primăriei comunei Șimian și de un parc, ci la câțiva zeci de metri distanță de actuala baza sportivă. Mai concret, va fi amplasat in spatele peluzei I si va avea lungimea inversă! Înființată în 2015, echipa locală de fotbal Viitorul Șimian și-a propus promovarea, în Liga 3, în cel mai scurt timp, chiar dacă noul stadion nu va fi finalizat prea curând.
“Stadionul se va face cu participațiunea Primăriei Șimian și a clubului de fotbal Viitorul Șimian. Va fi o locație oarecum nouă, fiind în imediata apropiere a actualului stadion, în locul căruia se va construi noua primărie. Practic, noul stadion va începe din spatele porții de fotbal din dreapta a actualului teren, dar amplasat invers. Pentru început, stadionul va avea o capacitate de 200 locuri, urmând că apoi să devină o construcție amplă, cu două tribune acoperite, de 2000 locuri. Proiectul implică și un bazin olimpic de înot, care se va face însă cu bani de la CNI. Va dura o perioadă până vor fi finalizate lucrările, dar noi ne-am propus să promovăm încă de la vară în Liga 3. Sper să se poată găsi o variantă de începere a campionatului județean, care a fost cel mai afectat de această pandemie. Chiar dacă vor fi mai puține meciuri, fiindcă nu se mai poate juca tur/retur, trebuie să încheiem Liga 4 Mehedinți pe primul loc, ca să putem merge în iulie la meciurile de baraj pentru promovare. Deja am întărit lotul, prin mai multe transferuri”, a declarat președintele echipei Viitorul Șimian, George Sărăcin.
Echipa sa a câștigat campionatul județean din Mehedinți în urmă cu 3 ani, dar la meciul de baraj pentru promovare a fost învinsă clar de ACS Dumbrăvița, campioana din Timiș!
Județele Mehedinți și Tulcea sunt singurele din țară fără nici măcar o echipă în primele 3 ligi de fotbal masculin! Diferența o reprezintă faptul că județul Mehedinți nu are nici cluburi de seniori în ligile naționale la restul sporturilor de echipă, cum ar fi handbal (masculin sau femini), volei (masculin sau feminin), baschet (masculin sau feminjn), futsal, polo, rugby sau hochei pe gheață, ci doar una la fotbal feminin, Atletic Drobeta, care activeaza in Liga 2.
La juniori, la nivel national, Mehedințiul se poată lăudă doar cu 2 cluburi la fotbal (CSS Drobeta Turnu Severin și Luceafărul Dr. Tr. Severin), unul la futsal (CFR 1943 Turnu Severin) și 2 de handbal, masculin și feminin, ambele de la CSS Drobeta Turnu Severin! Așadar, județul Mehedinți se află pe ultimul loc în România la nivel de sporturi de echipă. Doar sporturile individuale, gen canotaj, kaiac-canoe, lupte, box, judo sau atletism mai mențin județul pe linia de plutire!
Articol de Mircea Oglindoiu