Județul Neamț și-a ales reprezentanta în faza regională a Cupei Satelor la fotbal în urma turneului final al fazei județene organizat în comuna Tămășeni în ziua de 11 noiembrie 2018.

Ultima partidă a întrecerii organizate de AJF Neamț s-a disputat între echipa din Tămășeni și cea din Făurei, iar la meci a asistat și președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu. Lista oaspeților de seamă prezenți i-a mai cuprins pe Ciprian Paraschiv, manager Dezvoltare Fotbalistică FRF, Cristian Vornicu, membru în Comitetul Executiv FRF, Toader Șteț, referent zonal FRF, Ioan Costin Toma, președintele AJF Neamț și Vladimir Urzică, arbitru FIFA din Piatra Neamț.

Pentru că au fost 19 echipe înscrise, sistemul competițional la Neamț a presupus disputarea a cât mai multor jocuri, așa că la Turneul Final de la Tămășeni s-au jucat semifinale, finala mică și finala mare. Cele patru echipe calificare la Turneul final s-au ales după disputarea de grupe preliminare și Grupe Semifinale în care s-au disputat câte două turnee. Borca (locul 1) și Pîngărați (locul 2) au fost dintr-o serie semifinală, iar din cealaltă s-au calificat Tămășeni (locul 1) și Făurei (locul 2).

Finala Cupei Satelor la Neamț le-a adus față în față pe Tămășeni și Făurei. Au câștigat oaspeții cu scorul de 2-1, golurile fiind marcate de David Dombici, pentru invinși, și, respectiv, Iulian Asaftei și Alexandru Muraru, pentru campioni. Asta în condițiile în care Tămășeniul era favorită, mai ales că în grupele semfinale trecuse de două ori de aceiași adversari cu 2-0 și 1-0. ”A fost singura înfrângere în toată competiția pentru noi”, a spus antrenorul Cătălin Dumitriu, de la Tămășeni.

Bucuria copiilor din Făurei este însă greu de descris în cuvinte. Profesorul lor, Ionuț Grumăzescu, le-a spus la final că numai încrederea i-a dus la titlul de campioni ai județului. Povestea ajungerii acestei echipe în finală este interesantă. A terminat pe locul 2 în faza grupelor preliminare, la cinci puncte după Ștefan cel Mare, dar în grupele semifinale cele două echipe s-au înfruntat din nou. Făureiul a câștigat de două ori cu 1-0 și rezultatele din meciurile directe au făcut diferența, pentru că ambele echipele au terminat în clasament cu 8 puncte. În semfinalele turneului de pe 11 noiembrie 2018, Făureiul a înfruntat Borca și meciul s-a decis la lovituri de departajare (3-2), după 0-0 la finalul timpului regulamentar. Finala mică a turneului, Borca – Pîngărați s-a terminat cu scorul de 2-1.

Festivitatea de premiere la Neamț a fost efectuată de președintele FRF, Răzvan Burleanu, care le-a transmis micilor participanți că și-ar dori să vadă măcar unul dintre jucători în componența naționalei U15 a României peste trei ani.

 

Premii individuale pentru cei mai buni
În afara premiilor acordate echipelor, mingi, maieuri de departajare cu însemnele Cupei Satelor, diplome și medalii, s-au acordat și premii individuale. Mattia Bogleș, de la Tămășeni, a fost desemnat cel mai tehnic jucător, în timp ce portarul competiției a fost ales Mihai Ungureanu, de la Pîngărați. Clasamentul golgheterilor a avut trei copii clasați pe locul 1, toți cu câte cinci goluri: Laurențiu Sebastian Amăriuței (Borca), David Dombici (Tămășeni), Alexandru Păduraru (Pîngărați). Locul secund în ierarhia marcatorilor a fost ocupat de Bogdan Asavei (Pîngărați), în timp ce pe locul 3 s-a clasat Emma Denisa Chili (Tămășeni).

Echipa din comuna Făurei, campioana din Neamț a Cupei Satelor a fost alcătuită din următorii copii: Mario Cherecheș, Rareș Dăscăliței, Denis Lăpușneanu, Iulian Gugoașă, Andreea Iftimia, Denisa Mitcă, Alexandru Bujor, Ionuț Bostan, Ionuț Cantea, Matei Lăpușneanu, Iulian Asftei, Mihaela Cobzaru, Alexandru Muraru. Antrenorul echipei este profesorul Ionuț Grumăzescu.

Text și foto: Liviu Mihalcea (Neamț)