Stadionul din orașul Vălenii de Munte, județul Prahova, a fost inaugurat după modernizare, evenimentul fiind marcat printr-un meci între legendele echipei naționale de fotbal a României și formația locală CSO, care activează în prima ligă a campionatului județean, Liga 4.

Acest moment marchează un pas important în dezvoltarea infrastructurii sportive din județul Prahova și subliniază susținerea sportului și a tinerelor talente pentru performanță.

La acest eveniment au fost prezenți Gabriel Bodescu, secretarul general adjunct al Federației Române de Fotbal, dar și doi reprezentați ai partenerilor comerciali ai FRF: Krzysztof Grabowski (Tymbark) și Daniel Grosu (Autoklass).

Noua arenă are 750 de locuri pe scaune, vestiare moderne, sală de ședințe, saună, jacuzzi și o pistă de alergare cu tartan.

În meciul-vedetă al serii, CSO Vălenii de Munte și legendele naționalei au remizat, scor 2-2. Pentru foștii tricolori, antrenorul Marius Lăcătuș s-a bazat pe următorul 11:

Bogdan Vintilă – George Ogăraru, Florin Gardoș, Dorin Goian, Răzvan Raț – Bănel Nicoliță, Mirel Rădoi, Florin Cernat, Laurențiu Diniță – Adrian Ilie, Andrei Cristea.

Gazdele au organizat în deschidere un „patrulater”, cu meciuri de 50 minute (2 reprize a câte 25 de minute), câștigat de echipa gazdă. În semifinale, CS Blejoi a învins echipa CSO Boldeşti-Scăeni cu scorul de 2-0 (goluri Robert Tudor ’20, Mihai Tudor ’45), iar în finală, echipa gazdă s-a impus tot cu 2-0 (Ciobanu ’12, Arnăutu ’20) în fața lui CS Blejoi.

Locul al treilea a fost ocupat de CSO Boldeşti-Scăeni, care a învins în finala mică pe echipa din orașul Cimișlia (Republica Moldova), cu 2-0.

ARTICOL DE DANIEL LAZĂR