Antrenorul prahovenan Eusebiu Tudor va antrena din sezonul viitor în Arabia Saudită! De miercuri, acesta este "principalul" celor de la Al Khaleej, formație cu care a semnat pentru un sezon, cu opţiune de prelungire.
Tudor îl înlocuieşte pe tunisianul Jalel Kadri, fost secund al echipei naţionalei aTunisiei. După retrogradarea echipei în eșalonul secund din Arabia Saudită, conducătorii echipei din Dammam au luat legătura cu fostul antrenor al Petrolului, cunoscut în zonă, unde a fost antrenor la Al Ettifaq "tineret"şi o perioadă interimar la prima echipă, apoi tehnician la o altă prim-divizionară, Al Shoala.
La Al Khaleej, Eusbiu Tudor are ca obiectiv promovarea echipei în prima ligă din Arabia Saudită.
“A fost un avantaj pentru mine că am lucrat în Dammam şi, de asemenea, că, la echipă, sunt o serie de jucători pe care i-am pregătit la tineretul celor de la Ettifaq. Ştiu clubul, are stabilitate, mi-am dat acordul să antrenez aici şi, deşi pregătirea începe în iulie, am fost deja la Khaleej pentru a semna, a stabili programul şi alte amănunte privind lotul, obiectivele. Sper să fac treabă bună şi, de ce nu, echipa să revină, după un sezon, în prima ligă arabă. Voi merge acolo, 100%, cu un secund român, dintre cei cu care am mai lucrat”, spune Tudor, care a fost prezentat oficial miercuri.