Echipa ACS Mediaș 2022 a devenit, la numai un an de la înființare, campioană a județului Sibiu, cu 26 de victorii din tot atâtea posibile și 168 de goluri marcate! Pe data de 17 iunie, noua echipă din Mediaș va juca în deplasare în prima manșă a barajului de promovare în Liga 3, cu câștigătoarea campionatului județean Harghita, CS Gheorghieni.
Golgeterul sezonului, Gheorghe Cristian Pajko, care a marcat 44 de goluri, a lucrat 8 ani peste hotare, în agricultură și construcții în 4 țări: Italia, Germania, Anglia și Irlanda, în ultima dintre acestea jucând și fotbal într-o echipă formată numai din români, Real Transilvania.
“Această formație evolua în al treilea eșalon al Irlandei, prima ligă de amatori, unde aveam posibilitatea să muncesc, dar și să mă antrenez de două ori pe săptămână. Eu am început fotbalul la 12 ani și jumătate, iar la 18 ani am plecat peste hotare. Am revenit în România acum doi ani și am jucat la Sparta Mediaș, unde președinte era Ionuț Buzean, actualul conducător al campioanei județului Sibiu, ACS Mediaș 2022 și am dat și acolo 20 de goluri, pentru că evoluam ca fundaș dreapta. Acum, la Mediaș, avem ca obiectiv să promovăm în Liga 3 și apoi în Liga 2, și îmi doresc să fim la fel de uniți ca și până acum, împreună cu suporterii noștri, cărora le mulțumim pentru susținere”, a spus golgeterul Gheorghe Cristian Pajko.
Pe locul al doilea (la 8 puncte distanță) în clasamentul campionatului județean s-a situat Inter Sibiu, care anul trecut a ratat promovarea în Liga 3 după 1-1 în deplasare și 1-2 pe teren propriu în fața campioanei Brașovului, Olimpic Zărnești. În acest sezon, în campionatul Ligii 4 din Sibiu, ACS Gaz Metan Mediaș 2022 a dispus de rivala Inter cu 2-1 pe teren propriu și 3-1 în deplasare.
“Am asistat la un campionat al cărui nivel valoric a fost peste cel de anul trecut, măsura reducerii numărului de echipe, de la 18 la 14, dovedindu-se a fi benefică, pentru că s-au mai concentrat jucătorii de valoare. Sper că și noul sezon va fi cel puțin la fel de interesant”, a spus președintele Asociației Județene de Fotbal Sibiu, Ioan Duma, cel care a premiat sâmbătă noua campioană din județ cu cupe, medalii și tricouri de campioni, la finele unei partide la care au asistat peste 1.000 de spectatori.
Noua echipă din Mediaș, care vrea să reînvie spiritul fostei prim-divizionare Gaz Metan, a devenit campioană județeană la alte 3 categorii de vârstă: U16 feminin, U11 și U14, grupe fiind pregătite de antrenorul Constantin Hanc.
“Suntem singurul club din Ligile 3 și 4 care are o academie de fotbal cu 400 de jucători și o echipă feminină, conduse de antrenori, preparator fizic, maseur și asistent medical, însă un singur lucru ne lipsește pentru a face performanță este stadionul Gaz Metan”, afirmă oficialii clubului din Mediaș, condus de către fostul fotbalist Ionuț Buzean și care îi are ca antrenori pe Dumitru Solomon, Doru Dudiță și Dorin Roșca.
Articol de Daniel Lazăr