Partida amicală dintre FC Hermannstadt II (Liga a IV-a, Sibiu) si Performanța Ighiu (Liga a III-a, Seria a IV-a) a constituit un moment istoric pentru Municipiul Sibiu și asta pentru că întâlnirea dintre cele două combatante a avut loc, în premieră, sub lumina reflectoarelor și nu ar fi exclus ca pe viitor echipe de liga a IV-a din Sibiu să evolueze în nocturnă în meciuri oficiale.
Aproximativ 150 de persoane au luat parte la primul meci disputat în nocturnă la Sibiu, iar întâlnirea găzduită de terenul sintetic „Cutiuță” nu a fost una lipsită de spectaculozitate. Dacă gazdele au mizat pe o garnitură în alcătuirea căreia se află mai mulți juniori, Performanța Ighiu și-a testat încă odată echipa și noile achiziții efectuate în această iarnă .
Scorul a fost deschis de Miroiu, acesta surprinzându-l pe Voicilă cu un șut centrare de la marginea careului de 16 metri. Rezultatul final a fost decis de Silviu Turuș în minutul 55, când l-a învins pe Voicilă cu un șut plasat în dreapta portarului sibian.
FC Hermannstadt II – Performanța Ighiu 0-2
Au marcat: Miroiu, Turuș
FC Hermannstadt: Voicilă, Bâra, Popa, Bratu, Kamner, Bruslea, Barbu, Găman, Ban, Giura și A. Moldovan. Antrenor: Marian Mărgărit. Au mai evoluat: Dragușin, Maxim, Miuța, Gheorghiu, Gorfita, Iacob și Chirca.
Performanța Ighiu: D. Pop – Miroiu (Pandurii II Târgu Jiu), Ad. Potopea, I. Grozav, A. Mărginean – Oniche, Trifa – Circov, Fetița, M. Cristea – Seiwerth. Antrenor: Mihai Manea. Au mai jucat: Zăvoi, Tineiu, Ciochină, Oară, S. Turuș, Coltor, Oprița.