FCM Alexandria a terminat pe locul 6 turul seriei a III-a, iar în prima etapă din retur a obținut un punct mare la adevăr, 1-1 în deplasare pe terenul celor de la Aninoasa. Teleormănenii se află într-un proces de construcție, dorind ca în sezonul viitor să se încerce atacarea promovării în eșalonul secund. După o perioadă în care în orașul reședință de județ fotbalul la nivel profesionist dispăruse, în vara trecută FCM a promovat în Liga a 3-a, iar alexăndrenii s-au apropiat de echipă. FCM Alexandria are o medie de 1.000 de spectatori la partidele de pe teren propriu, fiind printre fruntașele eșalonului trei din acest punct de vedere.
”Suntem un colectiv foarte unit, cu oameni tineri la conducere, cu un antrenor devotat, Romică Ciobanu, și cu un grup de jucători în care ne punem mari speranțe. La Alexandria s-a jucat fotbal de performanță, iar publicul este dornic să vadă din nou echipa în eșaloanele superioare. Deocamdată suntem mulțumiți de rezultatele obținute până acum, obiectivul pentru acest sezon fiind să formăm un fundament solid, cu care să atacăm performanțe superioare în viitor. Suntem convinși că trebuie să avem răbdare și să construim pas cu pas, iar în viitor poate ne vom gândi chiar la revenirea în Liga a II-a", a declarat președintele FCM Alexandria, fostul portar Bogdan Ciobanu, care a mai precizat: "Deocamdată însă vrem să creăm emulație în jurul echipei, iar formația satelit să ajungă, la finele actualei campanii, în Liga a IV-a. Ne bucură că avem o medie ridicată de spectatori, undeva la 1.000 de oameni în tribună, în medie, la meciurile de pe teren propriu. Nu pot uita atmosfera senzațională creată în tur, la meciul cu Steaua II, când în tribune s-au aflat 2.500 de oameni, ca în vremurile bune”.
FCM Alexandria are etapă liberă în această săptămână, după care se va deplasa la București, pentru revanșa cu echipa secundă a Stelei.