Ultimele zile au fost pline pentru elevii-fottbaliști de pe raza teritorială a județului Teleorman.
Mai întâi a avut loc etapa județeană a Cupei Tymbark Junior-Descoperim campionii!, organizată de către Inspectoratul Școlar Județean Teleorman, în colaborare cu Federația Română de Fotbal.
La categoria fete U12, rezultatele au fost următoarele:
Școala generală Mîrzănești – Școala generală ”Al. Depărățeanu” Roșiori 2-5
Școala generală nr. 6 Alexandria – Școala generală ”Al. Depărățeanu” Roșiori 7-1
Școala generală nr. 6 Alexandria – Școala generală Mîrzănești 0-3
Titlul s-a decis la golaveraj, clasamentul final fiind:
1. Școala generală nr. 6 Alexandria 3 puncte golaveraj 7-4
2. Școala generală Mîrzănești 3 puncte golaveraj 5-5
3. Școala generală ”Al. Depărățeanu” Roșiori 3 puncte golaveraj 6-9
La categoria băieți U12, rezultatele consemnate au fost:
Școala generală Mîrzănești – Școala generală ”Al. Depărățeanu” Roșiori 0-3
Școala generală ”Mihai Viteazul” Alexandria – Școala generală ”Al. Depărățeanu” Roșiori 7-0
Școala generală ”Mihai Viteazul” Alexandria – Școala generală Mîrzănești 9-0
Clasament:
1. Școala generală ”Mihai Viteazul” Alexandria 6 puncte
2. Școala generală ”Al. Depărățeanu” Roșiori 3
3. Școala generală Mîrzănești 0
La categoria fete U10, singura echipă înscrisă a fost Școala generală Mîrzănești, iar la fete U8 situația a fost similară, cu o singură echipă, cea a Școlii generale nr. 6 Alexandria. La băieți U8 și U10 nu au fost concurenți. Cele patru echipe desemnate câștigătoare vor reprezenta Teleormanul la etapa zonală a Cupei Tymbark Juniori-Descoperim campionii!, la finele lunii martie.
Gimnaziada, etapa județeană la fotbal pe teren redus, a avut loc la Alexandria, la fete și băieți.
În turneul feminin, rezultatele au fost următoarele:
Tur preliminar
Școala generală Ștorobăneasa – Școala generală Călmățuiu de Sus 0-3
Semifinale
Școala generală nr. 2 Zimnicea – Școala generală Orbeasca 1-2
Școala generală Călmățuiu de Sus – Școala generală Blejești 2-3
Finala mică
Școala generală nr. 2 Zimnicea – Școala generală Călmățuiu de Sus 0-2
Finala
Școala generală Orbeasca – Școala generală Blejești 3-0
La băieți s-au format două grupe preliminare.
Grupa A
Școala generală ”Zaharia Stancu” Roșiori – Școala generală nr. 5 Alexandria 3-1
Școala generală nr. 3 Zimnicea – Școala generală nr. 5 Alexandria 2-0
Școala generală ”Zaharia Stancu” Roșiori – Școala generală nr. 3 Zimnicea 2-3
Grupa B
Școala generală nr. 4 Turnu Măgurele – Școala generală Măgura 0-1
Școala generală Poeni – Școala generală Măgura 2-0
Școala generală nr. 4 Turnu Măgurele – școala generală Poeni 0-4
Finala mică
Școala generală ”Zaharia Stancu” Roșiori – Școala generală Măgura 2-1
Școala generală Poeni – Școala generală nr. 3 Zimnicea 2-2, 5-3 după executarea loviturilor de departajare de la 7 metri
Școala generală Orbeasca, la feminin, respectiv Școala generală Poeni, la masculin, vor reprezenta Teleormanul la faza zonală a Gimnaziadei.
Competiția rezervată elevilor din școlile generale a fost organizată de către Inspectoratul Școlar Județean Teleorman, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Teleorman și Federația Română de Fotbal. Competiția feminină a beneficiat și de aportul CS Universitatea Alexandria, care a premiat cea mai bună jucătoare de câmp și cea mai bună portăriță, antrenorii echipei feminine a clubului dorind să selecteze fete pentru efectivele de senioare și junioare.
Fiecare echipă participantă la faza județeană a Gimnaziadei a primit premii constând în mingi, echipamente sportive, diplome și cupe.
Inspectorul școlar pe probleme de educație fizică și sport din Teleorman, Nicolae Ologeanu, a precizat: ”Fotbalul este un sport foarte iubit și practicat de către elevii din Teleorman. Avem competiții oficiale pentru școli, de la nivelul învățământului primar până la licee. Sperăm ca echipele campioane să ne reprezinte cu cinste la fazele zonale și să se califice la fazele finale ale Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, respectiv Gimnaziadei”.