Marele derby al Ligii a IV-a din județul Timiș le-a adus față în față, marți după-amiază, pe primele două clasate, care erau la egalitate de puncte, după ce învinseseră pe linie în tot acest sezon de primăvară.
În calitate de gazdă, pe Arena Ciarda Roșie, Ripensia a dispus de Voința Mașloc, scor 2-0.
A fost un joc echilibrat în prima repriză, tabela fiind deschisă cu șapte minute înaintea pauzei, când fundașul dreapta Laurențiu Luca a luat o acțiune pe cont propriu și a șutat pe jos, la colț. Imediat după aceea, Mașlocul (comună din nordul județului, la granița cu județul Arad) a rămas în 10, Rațiu (fost la Ripensia în sezonul trecut) fiind eliminat pentru un fault dur.
Imediat după revenirea de la cabine, Ungureanu scapă singur cu portarul Voinței, este faultat în careu și se acordă penalty. Transformă Florin Nanu, cel care acum doi ani juca pentru ACS Poli în Liga I. Ripensia a avut, apoi, ocazii imense pentru 3-0, dar golul n-a mai venit, nici măcar din gheata golgeterului african Mediop.
Meciul a fost arbitrat de Sebastian Colțescu, cel care, peste nici o lună, va fi delegat, în brigada condusă de Ovidiu Hațegan, la Euro 2016.
Ripensia se desprinde astfel la trei puncte de rivala sa din acest sezon, cu trei etape înainte de final. Urmează însă, vineri, un nou derby, CS Ghiroda, care e pe 3, primind vizita Ripensiei.
Ripensia – Voința Mașloc 2-0 (1-0)
Au marcat: Luca (38), Nanu (47)
Ripensia: Rădulescu – Luca, Hecsko, Apro, Toma – Francescu, Briciu – Ad. Popa (c) (87, Ștreangă), Ungureanu (73, Zaluschi), Nanu (90+1, Stancu ) – Mediop (87, Stoi). Antrenor: Remus Steop.
Voința: Amarinei – Gabără (84, Braniște), Matei (c), Toma, Bogdan – Berceanu (80, Horcea), Demian, Șchiopu (86, Pele), Rus (63, Ad. Ilie) – Magdaș, Rațiu. Antrenor: Adrian Șețu.
Arbitri: S. Colțescu – D. Mitruți, Ad. Popescu; rezervă: V. Flueran (toți Craiova).