ACS Hușana Huși a fost printre cluburile medaliate la ediția din acest an a Cupei Micul Fotbalist. Clubul hușean a avut patru grupe în competiție, cu 72 de copii, pregătiți de antrenorii Marius Dulcianu, Vasile Buhăescu, Adrian Sârbu, Cristian Dumitru și Alexandru Liciu.
Din cele cinci grupe participante, patru au fost pe podium. Cele mai importante rezultate au fost obținute de grupele 2016 și 2017, care au câștigat competiția.
Grupele 2011 și 2013 s-au clasat pe locul 3, obținând medaliile de bronz, iar grupa 2015 a fost în primele opt echipe participante.
De asemenea, Daniel Baicu a fost cel mai bun marcator la categoria 2017, iar Filip Romila a primit titlu de golgheter la 2016. Darius Enachi a fost portarul turneului la 2016, iar Ștefan Bejan a primit trofeul de cel mai bun portar la 2017.
„Grupele participante: spiridușii, piticii, leii și cavalerii au obținut rezultate deosebite punând numele ACS Hușana pe podium la aproape toate categoriile de vârstă. Susținerea necondiționată a părinților, cât și indicațiile primite la antrenamente și în timpul jocului au dus la obținerea acestor rezultate frumoase ale copiilor. Ne-am bucurat alături de părinți de momentele frumoase oferite de copiii lor pe dreptunghiul verde, dar am trăit și un moment de tristețe la ultimul meci din grupă la categoria 2011 cu Știința Miroslava, când Ianis Șerban s-a accidentat în urma unui duel unul la unu. Colegii și părinții l-au încurajat, oferindu-i tricouri cadou cu mesaje de încurajare și dedicându-i fiecare victorie”, a spus Daniel Dobrea, președintele ACS Hușana Huși.
Clubul hușean a felicitat organizatorul, ACS Inter Iași, pentru buna organizare a turneului.
ARTICOL DE CRISTI LAPA (VASLUI)