Vasluiul are reprezentare la turneele finale ale Olimpiadei Gimnaziilor la fotbal, băieți. Echipa Școlii ”Elena Cuza”, coordonată de profesorul Costinel Botez, a obținut o performanță notabilă la Sascut (Bacău), devenind campioana Moldovei. Vasluienii au trecut în faza grupelor de Moinești, campioana județului Bacău, scor 11-2, remizând, scor 1-1, cu LPS Roman.
În finala mare, Școala ”Elena Cuza” a întâlnit LPS Botoșani, reușind un meci spectaculos, la finalul căruia s-au bucurat de calificarea la turneul final, după ce s-a impus cu scorul de 4-2.
Echipa gimnaziului vasluian a fost formată pe scheletul grupei 2002 de la Sporting Juniorul, coordonată de Cristi Bejan. Este vorba despre Albert Cristian Bejan, Mircea Baciu, Ionuț Spânache, Bogdan Gache, Andrei Onciu și Ștefan Donose.
Turneul final are loc în perioada 11-14 mai, la Deva, județul Hunedoara.