CSM Vaslui a anunțat oficial transferul lui Vasile Buhăescu. Atacantul de 35 de ani a efectuat deja un prim antrenament sub comanda lui Gabriel Crăciun și abia așteaptă primele meciuri în tricoul formației vasluiene.
Cu o parte dintre noii colegi se știe, mai ales cu Bogdan Panait, cu care a fost coleg la fosta echipă a Vasluiului. Acesta are 4 promovări din Liga 2 în prima divizie și speră să bifeze prima promovare în liga 3.
„E locul de unde am plecat în fotbalul mare. Acum sunt pe final de carieră și vreau să dau p mână de ajutor ca să ne îndeplinim obiectivul, acela de a promova în Liga 3. Sper să reușim. Pe câțiva îi cunosc, pe unii nu, dar avem timp să ne cunoaștem. M-au primit bine. Cred că o să ne înțelegem foarte bine și în afara terenului, dar și pe teren, pentru a ne îndeplini obiectivele noastre”, a declarat Vasile Buhăescu.
FC Vaslui, Concordia Chiajna, Petrolul Ploiești, ASA Tg. Mureș, CS Mioveni, Olimpia Satu Mare, Juventus București, FC Argeș, CSA Steaua și Dinamo sunt echipele la care a evoluat fotbalistul originar din Huși.
Articol de Cristian Lapa (VASLUI)