Echipa oficială a freestylerilor UEFA EURO 2020 a fost confirmată, după ce, prin intermediul competiției “Momentul tău”, suporterii au ales câte doi reprezentanți ai celor 12 țări-gazdă.
Fanii și-au votat freestylerii favoriți grație competiției online, destinată talentelor în domeniu și lansată pentru a scoate la iveală cei mai originali și expresivi freestyleri de pe întreg cuprinsul Europei. Sute de concurenți au trimis imagini video, înfățișându-le calitățile și constituind candidaturi în vederea reprezentării țărilor lor cu ocazia celei de-a 60-a aniversări a EURO. Ulterior, două dintre cele mai mari nume ale lumii freestylerilor (fosta campioană mondială Liv Cooke, din Anglia, și norvegianul Tobias Becs, fost campion european) au redus numărul acestora, ei alcătuind câte o “listă scurtă” a nominalizaților pentru fiecare oraș.
Fanii au urmărit video-urile selectate și i-au ales pe câștigători, câte doi freestyleri aleși urmând să reprezinte fiecare țară-gazdă. Acești 24 de freestyleri se vor alătura mascotei oficiale a UEFA EURO 2020, Skillzy, în cadrul mai multor spectacole ce vor fi organizate în perioada premergătoare turneului final, dar și în timpul competiției propriu-zise, inclusiv la meciuri, în fan zones și în timpul turului oficial al trofeului.
Amsterdam – Laura Dekker și Jesse Marlet
Baku – Kader Alimova și Nugzar Kvirtiya
Bilbao – Paloma Mayo și Alejandro Portilla
București – Ioana Andreea și Ștefan Florescu
Budapesta – Kitti Szász și Zoltán Lipták
Copenhaga – Maymi Asgari și Christopher Bach
Dublin – Ella Steele și Sam Madden
Glasgow – Joe Ashworth și David Mennie
Londra – Aguśka Mnich și Scott Penders
München – Dana Embacher și Samuel Weller
Roma – Anastasia Bagaglini și Antonio Colella
Sankt Petersburg – Svetlana Kovaleva și Igor Oleynik
Tobias Becs, 27 de ani , multiplu campion european de freestyle, a declarat: “A decide numele celor care urmau să fie nominalizați a reprezentat un demers extrem de dificil, pentru că, pur și simplu, avem de-a face cu oameni extrem de talentați. Acum, câștigătorii fiind aleși, de-abia aștept să-i cunosc pe toți și să împărtășesc cu ei această incredibilă experiență. Evident, cei care au triumfat vor aduce cu sine, neîndoielnic, îndemânare și culoare unei competiții care a devenit deja cel mai captivant turneu final de EURO organizat vreodată”.
Cvadruplă deținătoare a recordului mondial de freestyle și Ambasadorul UEFA al fotbalului feminin, Liv Cooke, în vârstă de 20 de ani, a adăugat: “Pentru mine, a etala freestyling împreună cu talentele locale din 12 țări reprezintă o oportunitate unică în viață, acest lucru putând fi spus și despre învingători. Suporterii vor avea ocazia să-i vadă la lucru pe cei mai buni freestyleri și pe cei mai buni practicanți ai fotbalului de stradă pe care Europa îi poate oferi în momentul de față, indiferent că acești fani vor asista la un meci jucat la Baku sau Bilbao, la Glasgow sau Roma. Acestea vor aduce turneului ceva cu totul nou și inedit. Și mai sper ca oamenii să se inspire cât mai mult, încercând ei înșiși să repete figurile pe care le vor vedea”.
Freestyle este asociat cu fotbalul de stradă, cu panna și cu alte versiuni ale acestui joc, bazate pe calități tehnice. El prezintă caracteristici commune cu dansul și, chiar, cu gimnastica ritmică, fiind strâns legat de muzică. Freestyle nu este un joc, ci o expresie a creativității și, concomitent, o performanță artistică.
Pentru mai multe informații despre freestylerii UEFA EURO 2020, accesează www.euro2020.com/your-move.