UEFA a anunțat luni, 22 februarie, un nou contract de sponsorizare: Qatar Airways devine compania aeriană oficială a turneului european din această vară.
Prin acest parteneriat, compania aeriană din Qatar va fi prezentă în toate materialele promoționale despre turneul ce va avea, în 12 orașe de pe continent. Și va oferi servicii, fie direct, fie prin partenerii săi, în toate cele 12 orașe-gazdă ale EURO.
„Suntem încântați să urăm bun venit Qatar Airways alături de noi în calitate de partener oficial UEFA EURO 2020. La fel ca și sportul, călătoriile unesc oamenii. Vara aceasta, mai mult ca niciodată, reprezintă oportunitatea ideală să sărbătorim entuziasmul pe care competiția îl va aduce. Vom celebra împreună ediția cu numărul 16 a Campionatului European”, a declarat Guy-Laurent Epstein, Director de Marketing UEFA.
„Compania Qatar Airways este încântată să conecteze jucători, fani și oficiali pe întreg globul prin serviciile de clasă mondială. Puterea sportului de a uni oameni este unică, astfel că, prin acest parteneriat, vom putea fi martori la performanțele celor mai buni din fotbalul european”, a spus Excelența sa, Akbar Al Baker, Chief Executive Qatar Airways Group.
Ca urmare a semnării acestui acord, Qatar Airways își mărește prezența în sportul mondial, fiind, de asemenea, parteneri FIFA, CONMEBOL, ai lui PSG, AS Roma, Boca Juniors, Bayern Munchen, K.A.S. Eupen și Al Sadd SC.
Ceilalți parteneri UEFA EURO 2020 sunt: Alipay, Booking.com, Coca-Cola, FedEx, Heineken, Hisense, SOCAR, Takeaway.com, TikTok, vivo și Volkswagen.