Echipa de implementare a proiectului din Lituania a inclus copiii de la orfelinatul din Šiauliai în programul care își dorește să promoveze incluziunea socială și să combată radicalizarea în rândul tinerilor.
Proiectul a străbătut deja etapele de cercetare, de elaborare a unor antrenamente și activități specifice, iar în prezent se află în stadiul implementării în statele europene implicate, România, Irlanda, Portugalia, Grecia și Lituania.
„Ceea ce a fost de impact și ne-a surprins plăcut a fost modul cum s-a construit relația între membrii echipelor. Odată ce unii copii au fost nevoiți să se separe de grup pentru că nu au reușit să rezolve ghicitorile, ceilalți membri ai echipei i-au rugat să revină reușind în același timp să îi motiveze, să le ofere ajutorul și să îi convingă că în viitoarele provocări aceștia vor reuși să le rezolve. A fost minunat să urmărim cum au lucrat împreună și cât de uniți au putut deveni în interiorul echipelor”, a punctat Greta Valikonienė, liderul proiectului din Lituania.