Federația Română de Fotbal a depus la UEFA ultima scrisoare de garanție din cele 24 necesare reafirmării disponibilității de găzduire a Campionatului European de Fotbal UEFA EURO 2020. După cum se știe, pandemia de COVID-19 a obligat UEFA să amâne desfășurarea turneului cu un an, astfel încât a fost nevoie ca orașele-gazdă să refacă documentele de garanție.
Cele 24 de scrisori stipulează condițiile în care se va desfășura EURO 2020 și asigură pe organizatorul UEFA că autoritățile țării gazdă se angajează să creeze facilitățile necesare. Astfel de scrisori au fost semnate de șefii portofoliilor de la următoarele ministere din România: Tineretului și Sportului, Afacerilor Interne, Afacerilor Externe, Dezvoltării și Administrației, Transporturilor, Finanțelor, Sănătății. Totodată, o serie de autorități ale statului, precum Primăria Municipiului București, Compania Aeroporturi, ANAF, ANCOM, ANAD, ORDA, OSIM, au semnat garanții similare. Pe 15 aprilie 2020, Cabinetul Orban adoptase o Hotărâre de Guvern prin care s-a prelungit statutul de interes public și importanță națională al EURO 2020, până la încheierea acestuia.
La momentul încheierii acestui proces, Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, a declarat: „Pentru România este un eveniment cu potențial enorm, care ne poate aduce extrem de multe beneficii economice, de imagine, dar și statutul de bun organizator, ceea ce ne-ar da posibilitatea găzduirii pe viitor și a altor competiții de anvergură. Personal mă bucur că vom reuși în acest an să finalizăm atât cele trei stadioane aflate acum în construcție, cât și lucrările de infrastructură, astfel că vom avea pentru competiția din 2021 condiții europene pentru desfășurarea turneului. Guvernul României, pe lângă sprijinul acordat pentru organizarea EURO 2020, pe care l-a și declarat de importanță națională, și-a afirmat dorința de a găzdui meciuri în plus”.
Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a salutat eforturile Guvernului: „În numele iubitorilor de fotbal din România, țin să mulțumesc miniștrilor implicați în procesul de regarantare a găzduirii EURO 2020 la București, domnului Ionuț Stroe personal pentru rolul de coordonare ministerială. Într-un timp foarte scurt și în condiții foarte speciale din cauza pandemiei, practic, Guvernul României a refăcut de la zero toată birocrația necesară găzduirii în România a turneului UEFA EURO 2020. Sunt convins că eforturile merită cu prisosință pentru că, astfel, în 2021, vom asista în România la un eveniment sportiv cu o grandoare pe care n-am avut-o după 1989 și, totodată, va fi o mare sărbătoare a fotbalului, o descătușare după ce vom fi trecut de pandemie”.
Turneul UEFA EURO 2020 își va păstra aceeași denumire și în anul 2021 și se va desfășura în perioada 11 iunie – 11 iulie. La acest moment, la București sunt repartizate patru meciuri:
Grupa C
Duminică, 13 iunie 2021, ora 19:00*
Austria – câștigătoare play-off D sau A
Joi, 17 iunie 2021, ora 16:00*
Ucraina – Câștigătoare play-off D sau A
Luni, 21 iunie 2021, ora 19:00*
Ucraina – Austria
Optime de finală
Luni, 28 iunie 2021, ora 22:00*
1F – 3A/B/C
* Orele urmează să fie confirmate.
Pentru a fi prezentă la EURO, România trebuie să câștige play-off-ul ce urmează a se desfășura în toamna anului 2020. Într-o primă partidă, tricolorii vor disputa semifinala barajului în Islanda. În cazul unui succes, naționala noastră va juca pentru calificarea la turneul final, cu Bulgaria sau Ungaria, tot în deplasare. Dacă ajunge la turneul final, România va juca în grupa C, cu două meciuri la București.