Izolată într-un apartament din capitala Italiei, jucătoarea noastră de 21 de ani stabilită de mulți ani în Peninsulă face o radiografie specială a situației prin care trecem.
Lumea parcă își schimbă coordonatele. Fotbalul s-a oprit și el. Italia este acum în mijlocul acestui uragan nevăzut. Camelia Ceasar, portarul echipei AS Roma și al echipei naționale de fotbal a României, se află de zile bune izolată într-un apartament din capitala Italiei. Dacă ar fi venit la ultima convocare a primei noastre reprezentative, Camelia nu s-ar mai fi putut întoarce în Italia, acolo unde familia ei s-a stabilit de mulți ani. Chiar și așa, Camelia nu e lângă ai ei.
În vârstă de 21 de ani, fostă jucătoare la Torino, Brescia și AC Milan, ajunsă în Italia atunci când încă nu mergea la școală, Camelia e și în aceste zile, mai mult ca oricând, un exemplu de disciplină, de sportivă de top, un model de urmat. Nu se plânge de nimic, e optimistă, răbdătoare, deși se află în poate cea mai fierbinte zonă a planetei din aceste zile.
„Toate coechipierele, izolate în Roma”
– Camelia, ce faci? Cum simți ce e în Italia?
– Eu sunt bine, deși nu mai știi în aceste zile ce înseamnă bine. În Italia este, după cum știe toată lumea, dezastru. Depinde foarte mult de puterea fiecăruia, de forța organismului fiecăruia, de a rezista la acest virus. Așa este, majoritatea celor afectați sunt bătrâni, Italia având cei mai mulți bătrâni, cred, din Europa. Acolo e problema. Iar majoritatea bătrânilor sunt oameni cu alte probleme de sănătate, sunt oameni fragili.
– Unde ești în acest moment?
– Sunt izolată. Într-un apartament din Roma, primit de la club. Locuiesc împreună cu o colegă de echipă, iar în același bloc mai sunt câteva fete de la AS Roma. Toate fetele din echipă locuiesc în zonă. Toate suntem izolate.
– Nicio fată nu a părăsit Roma?
– Ba da. Jucătoarele străine. Au plecat acasă la ele imediat ce pandemia a luat proporții. Au plecat în Norvegia, în Danemarca, în Brazilia. Situația e diferită acolo.
„Familia mea e la Torino”
– Cum faci față situației?
– Cu greu, dar fac. E o situație cu care nu s-a mai confruntat nimeni până acum. Nimeni nu a fost obișnuit să stea la coadă la supermarket câte trei ore și la un metru distanță, cel puțin, de cea mai apropiată persoană. În plus, nu ne vedem cu nimeni, nici măcar între noi, colegele de echipe, care locuim în același bloc.
– Găsiți bunurile de strictă necesitate?
– Încă se mai găsesc, dar prețurile au crescut. O mască medicală, de exemplu, a ajuns să se vândă și cu 50-60 de euro.
– Unde este cea mai grea situație?
– Cu siguranță în Lombardia, în Nord. Din păcate, foarte mulți au pornit spre Sud în momentul în care s-a declanșat criza. Iar în Sud, situația e și mai dificilă, pentru că nu sunt condițiile din Nordul Italiei. Spitalele nu sunt la fel de bine dotate, nu oferă același condiții ca în Nord. Îți dai seama de diferență în timp ce mergi cu trenul, de exemplu.
– Spuneai că te-ai izolat.
– Respect toate regulile, așa mi se pare corect. Puteam să plec la Torino, acolo unde locuiesc părinții și fratele meu mai mic. Dar am refuzat. Te urci în tren, dar nu știi alături de cine călătorești, nu știi când ajungi, nu știi ce duci acasă, e foarte complicat.
– Ai tăi ce fac?
– Sunt bine, slavă Domnului! Țin legătura cu ei. Îmi e dor de ei… Tata nu mai lucrează… Mama merge la serviciu doar când e nevoie. E greu… Dario, fratele meu mai mic, e plictisit, firește…
„De ce să te gândești doar la tine?”
– Fotbalul?
– Trebuia să ne reluăm pregătirile pe 30 martie. Însă nu știu cât va mai dura nebunia asta. Nimeni nu știe… S-a amânat pe 5 aprilie, dar e imposibil. Din păcate, aflăm că numărul îmbolnăvirilor, al persoanelor decedate crește…
– Cum vă descurcați cu banii?
– Noi, ca jucătoare, nu am avut până acum probleme. Nu știm însă ce va urma. E greu pentru cei care au rămas fără serviciu. Nu mai au bani de cumpărături.
– Ești o persoană puternică!
– Așa este! Poate și de aceea văd lucrurile altfel. Dacă ai intrat în panică nu rezolvi nimic. La începutul crizei nu înțelegeam nimic din ce se întâmplă. Nimeni nu înțelegea. Nu știam ce să facem. Ne puneam cu toții o mulțime de întrebări, dar nimeni nu ne dădea răspunsuri.
– Ce te sperie?
– Ce mă sperie? Mă sperie faptul că se știa de atât de multă vreme de această nebunie și nu se întâmpla nimic bun. La început ziarele, jurnalele de știri dădeau știri atât de diferite, de controversate încât oamenii nu știau ce să facă. Ce să facem? Unde să mergem? Asta întrebau oamenii… Și atunci fiecare a făcut ceea ce a crezut că e mai bine pentru el. Asta a fost cea mai mare greșeală! Oamenii au fugit. De ce să te gândești însă doar la tine? De ce să te gândești doar pe termen scurt? Nimeni nu s-a gândit că va duce cu el virusul…
„Gătesc, ascult muzică, citesc, alerg pe balcon!”
– Mișcare faci?
– Să știți că fac mișcare! Zilnic! Alerg pe balcon! De mâine am decis să alerg și pe scări, în bloc! Sper să nu fac prea multă gălăgie.
– De ce aveți nevoie?
– Ca peste tot, avem nevoie de susținere din partea autorităților, a celor care pot face ceva cu adevărat.
– Despre situația din România ce știi?
– Știu că mulți români s-au întors acasă din Italia, din Spania… Știu că e greu, mai ales în mediul rural. Îi îndemn pe toți să rămână acasă, să stea cuminți, pentru că e singura șansă în acest moment să trecem peste această etapă.
– Ce faci acasă, la Roma?
– Gătesc! Asta în primul rând. Paste, ce poți să gătești în Italia?! Chiar acum începe un program dedicat gătitului și trebuie să fiu în fața televizorului. Ascult muzică, citesc.
– Ce știi despre celelalte fete din Italia? De românce vorbesc?
– Adina Giurgiu, care joacă la Sassuolo, o fată extraordinară, știu că e accidentată și așteaptă să fie operată. Apoi mai este Alexandra Tunoaia, de la Hellas Verona, ea e internațională U19, dar a rămas în România după ultima convocare și nu s-a mai putut întoarce, din fericire, în Italia.
Interviu de Adi Dobre.
