Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal din data de 26 noiembrie 2019, întrunit în mod statutar, în conformitate cu art. 47 alin. (2) din Statutul Federației Române de Fotbal, în prezența tuturor membrilor săi, adoptă următoarele decizii:
– Validează cu unanimitate de voturi Hotărârile Comitetului de Urgență nr. 12 din 14 noiembrie 2019 și nr. 13 din 20 noiembrie 2019.
– Aprobă cu unanimitate de voturi Regulamentul național de licențiere a cluburilor și de fair-play financiar astfel cum a fost modificat în Conformitate cu Hotărârea nr. 13 din 20 noiembrie 2019 a Comitetului de Urgență al FRF validată în prezenta ședință.
– Mandatează președintele FRF să negocieze cu Mirel Rădoi contractul de selecționer al naționalei României.
– Aprobă cu unanimitate de voturi ca distribuirea plăților de solidaritate ce vor fi efectuate de UEFA pentru anul 2019 să se împartă în mod egal către toate cluburile din Liga I ale căror echipe de seniori nu participă în grupele competițiilor europene intercluburi, urmând ca distribuirea plăților de solidaritate ce vor fi efectuate de UEFA pentru anul 2020 să se împartă în mod egal către primele 20 cluburi profesioniste ale căror echipe de seniori nu s-au calificat în grupele competițiilor europene intercluburi și ale căror academii de copii și juniori vor obține cel mai bun punctaj în urma procesului de clasificare a academiilor de copii și juniori. Cu mențiunea că toate cluburile care vor beneficia de aceste sume nu vor mai primi subvenția acordată de FRF pentru participarea la Liga Elitelor, iar dacă echipe ale cluburilor din Liga I se regăsesc în situația de a nu beneficia de suma de solidaritate achitată de UEFA, dar aceste echipe participă la Liga Elitelor, acestea vor beneficia de subvenția acordată de FRF pentru participarea la Liga Elitelor.
– Aprobă modificarea calendarului competițional al competițiilor de fotbal în sală conform propunerii domnului Cristian Vornicu.
– Amână propunerea de modificare a art. 12 alin. 2.2 din ROAF formulată de domnul Auraș Brașoveanu pentru proxima ședință a Comitetului Executiv.