Fostul căpitan al naționalei de futsal a României la primul turneu final bifat de tricolori, Campionatul European din Portugalia 2007, locuiește în Italia, aproape de Lombardia, zona cu cele mai multe cazuri de Covid-19.
Gabriel Molomfălean, 38 ani, trăiește de aproape un deceniu la Villafranca di Verona, localitate situată la aproximativ 100 de kilometri de Bergamo, unul dintre orașele cele mai grav afectate de pandemia Covid 19. De altfel, Nord-ul Italiei rămâne în continuare una dintre cele mai fierbinți zone ale planetei în aceste zile.
De câteva săptămâni, fostul internațional se află izolat la domiciliu, alături de familie. Gabriel Molomfălean a mărturisit că putea să se întoarcă în România, așa cum au făcut mulți conaționali, dar a preferat să rămână la Villafranca di Verona pentru a-i proteja pe cei din țară. În ciuda restricțiilor de tot felul, Gabriel Molomfălean rămâne optimist, militează pentru respectarea regulilor impuse de autorități și e convins că vremurile bune se vor întoarce.
Gabriel, cum sunteți, tu și familia ta?
Suntem bine, eu, soția și cei doi copii, mulțumim! Ne aflăm, din păcate, în mijlocul uneia dintre cele mai afectate zone din Italia. La o aruncătură de băț de Verona și câțiva kilometri de Brescia și de Bergamo. Aici a fost și este cel mai greu, dar rezistăm. Nu este ușor…
Cum e viața la Villafranca di Verona?
E tristă. Villafranca di Verona e o localitate absolut superbă, cu împrejurimi de o frumsețe rară, un loc în care vin foarte mulți turiști. Acum totul e pustiu. Nu îmi vine să cred. Soția încă lucrează, eu sunt în șomaj tehnic, firma la care muncesc întrerupându-și activitatea în urmă cu câteva săptămâni. Îmi amintesc faptul că ultima lucrare am efectuat-o chiar la Bergamo, dar nu am intrat în contact cu nimeni. Pentru liniștea noastră ne-am izolat însă, așa cum e normal, așa cum ne-au cerut autoritățile. Ne descurcăm. O dată la zece zile mergem la cumpărături, firește cu bilete de voie, pe care ni le-am procurat de la chioșcurile care vând ziare și tutun din apropierea casei. Poliția e peste tot, verifică. Ieri, când am ieșit, m-a oprit. Nu am avut însă probleme.
„Au dispărut de pe rafturi și spaghetele negre”
Magazinele sunt aprovizionate?
Noi nu am făcut provizii la începutul crizei. Când am văzut că oamenii intră în panică, asaltează magazinele și cumpără tot ce le cade în mână, ne-am retras. Eram convins că, mai devreme sau mai târziu, se va așterne liniștea. Îmi amintesc de faptul că atunci când am mers pentru prima oară la cumpărături, erau raioane goale, fără produse. Există un tip de spaghete negre. Pe acestea, în vremuri obișnuite, nu le prea cumpără lumea. Au dispărut de pe rafturi și spaghetele negre!
Cum stați cu moralul?
Să știți că noi suntem optimiști, deși, repet, nu e ușor. Situația e diferită decât cea de la televizor. Aici auzi fel de fel de povești, de întâmplări, am văzut și camioane militare pline cu sicrie. Dar rămânem optimiști. Acest optimism e alimentat de cei din jurul nostru, de televiziuni, în special RAI 1, de posturile de radio. Eu, mărturisesc, nu mă uit foarte des la televizor, mai degrabă ascult radioul.
„Au fost și români care au părăsit Italia de nevoie”
Ați fost tentați să vă întoarceți în România, să fugiți din acea zonă?
Nu, niciun moment. De ce să mă întorc în România? Doamne ferește aduceam ceva cu noi și îi aveam pe conștiință apoi în primul rând pe cei apropiați. Că ne-am fi întors acasă la mine, la Târgu Mureș, sau la socrii, la Deva, ar fi fost același lucru. Am fi intrat în contact cu oameni în vârstă, care sunt cei mai expuși. Au fost și români care au părăsit Italia de nevoie, după ce au rămas fără slujbe și s-au văzut în imposibilitatea de a-și achita chiriile, de a mai trăi. Cei care sunt stabiliți de ani buni aici au rămas pe loc, au fost conștienți că dacă se întorc în România pot face rău.
Cum merge futsalul? Sau, mai degrabă, cum mergea?
Eu, am mai povestit asta, m-am lăsat inițial de futsal din pricina accidentărilor. Când am simțit însă că pot reveni, nu am stat pe gânduri. Am jucat la Modena, în Serie B, dar am renunțat, pentru că un loc de muncă e mai important pentru viitor. Evoluez însă în continuare la o echipă din Serie C2, AA Pupi se numește. Avem și o echipă, tot de futsal, înființată de câțiva băieți din Hunedoara și care, firește, poartă numele de Corvinul Hunedoara! Anul trecut am ieșit campioni naționali ai Italiei cu băieții de la Corvinul! E un campionat pe regiuni, al cărui turneu final se ține anual la Rimini.
Sunt mulți români în zonă?
Foarte mulți! Ardeleni, olteni, din toate zonele. Cu mulți am legat prietenii trainice. Din păcate, și aceasta e una dintre drame, nu ne mai putem întâlni, nu ne mai putem vedea. Ne auzim doar și ne facem planuri pentru perioada care va urma acestei crize, pentru că, sunt convins, va trece.
„EURO 2007, cea mai frumoasă amintire”
Originar din Târgu Mureș, Gabriel Molomfălean a început, ca majoritatea jucătorilor de futsal, cu fotbalul pe teren mare. A evoluat la Electromureș și la ASA, apoi a descoperit futsalul. A marcat în meciul de debut al naționalei României la un turneu final, 8-4 cu Cehia, de la EURO 2007. Echipa din acei ani de început e considerată și acum cea mai valoroasă din istoria primei reprezentative. Molofălean era căpitanul unui adevărat dream-team, alături de portarul László Klein („bronz” anul trecut cu naționala României la Campionatul Mondial de minifotbal din Australia), Cosmin Gherman (antrenorul campioanei Imperial WET Miercurea Ciuc), Robert Lupu (actualul selecționer al naționalei de futsal a României), Florin Matei, Szőcs Lóránd, Alpar Csoma și alții. Antrenor era Jakab Zoltán. „EURO 2007 rămâne, cu siguranță, cea mai frumoasă amintire legată de futsal. A fost o mândrie să îmbrac tricoul echipei naționale”, a spus Gabriel Molomfălean.
ARTICOL DE ADI DOBRE
CITEȘTE ȘI:
O zi cu Vlad Chiricheș în Italia, pe timpul pandemiei
Nicolae Stanciu, din Cehia: „Pentru mulți, sunt sigur că nimic nu va mai fi ca înainte”
