Federația Română de Fotbal anunță că partidele echipei naționale U21 din preliminariile pentru EURO 2021, de acasă și din deplasare, vor fi transmise de PRO TV, cu excepția meciului din Danemarca. Acesta va fi televizat pe canalul Pro X.
De asemenea, meciurile de pe teren propriu ale echipei naționale de fotbal feminin din campania de calificare la EURO 2021 vor fi transmise pe canalul PRO X.
Astfel, FRF dezvoltă colaborarea pe care o are cu PRO TV prin prisma meciurilor primei reprezentative.
Primul meci televizat în baza noului parteneriat este cel al selecționatei U21 din Danemarca. La Aalborg, marți, 10 septembrie, tricolorii pregătiți de Mirel Rădoi debutează într-un nou drum spre Campionatul European. Partida va începe la ora 19:30, ora României, și se va vedea la PRO X.