Federația Română de Fotbal anunță startul procesului de acreditare la meciul naționalei feminine contra Armeniei, programat marți, 16 iulie, de la ora 20:00, pe Stadionul CNS „Arcul de Triumf”.

Tricolorele mai au nevoie de un singur punct pentru a se califica în play-off-ul Campionatului European de Fotbal Feminin din 2025. În primul meci, România joacă în deplasare, contra Kazahstanului, vineri, 12 iulie, de la ora 17:00, urmând ca pe 16 iulie să aibă loc ultima partidă din aceste preliminarii, contra Armeniei!

Instituțiile media care doresc să se acrediteze la meciul România – Armenia sunt rugate să trimită solicitări nominale pentru acreditări și permise de parking, însoțite de adresa de email a jurnaliștilor, la adresa de email nicoleta.cosoreanu@frf.ro până vineri, 12 iulie, ora 12:00. Solicitările primite după această dată NU vor fi luate în considerare.

Lista finală a tuturor persoanelor acreditate, precum și detaliile legate de remiterea acreditărilor și acțiunile de presă vor fi anunțate ulterior pe site-ul www.frf.ro.