Lansată în 2022, platforma FRF.tv continuă să se dezvolte, la aproape 3 ani de la primele meciuri transmise în direct.
Începând cu luna aprilie, fanii fotbalului din România pot urmări și mai ușor meciurile echipelor favorite, dar și ale naționalelor de tineret și juniori ale României, prin aplicația FRF.tv disponibilă acum pe Samsung Smart TV, dar și pe televizioarele cu sistem Android.
În curând, aplicația de TV va fi disponibilă și pe alte modele de televizoare SMART.
Despre FRF.tv
„România vede fotbal!” este sloganul cu care FRF.tv s-a lansat în urmă cu aproape 3 ani. De atunci, platforma a ajuns la peste 150.000 de utilizatori, 700 meciuri transmise în direct și 250.000 de ore de conținut video disponibil. În aplicația de mobil sau de TV pot fi urmărite în direct meciuri ale naționalelor de tineret, juniori și junioare ale României, plus meciurile naționalelor de fotbal feminin și de futsal, alături de meciuri din Cupa României Betano, Liga 2 Casa Pariurilor, Liga 3, SuperLiga Feminină, Liga 1 Futsal Fortuna, plus finalele competițiilor de juniori.