Călin Svoboda este antrenorul principal al echipei Heniu Prundu Bârgăului, una dintre cele mai importante grupări din fotbalul feminin românesc, și, în același timp, „secund” al Irinei Giurgiu la reprezentativa U17 a României.
Când nu se ocupă de fotbal, Călin Svoboda salvează vieți! Când nu încadrează echipajul de stingere a incendiilor, plutonierul adjutant Călin Svoboda e paramedic SMURD în cadrul Gărzii de Intervenție numărul 2 din Prundu Bârgăului, unitate aparținând de Detașamentul de Pompieri Bistrița. În aceste zile, mai mult ca oricând, Călin e acolo în Linia I a luptei împotriva Covid 19.
Între două ture la serviciu, Călin Svoboda se ocupă de fetele de la Heniu Prundu Bârgăului, pe care le monitorizează permanent. Tehnicianul grupării bistrițene e optimist și spune că abia așteaptă reînceperea Ligii 1. El a mărturisit că, în această perioadă, jucătoarele de la Heniu l-au uimit prin dorința lor de a reveni pe gazon. Alături de președintele Gheorghe Ruscău-senior și de Gheorghe Ruscău-junior, secundul său, Călin Svoboda a dat o fugă și pe „Bârgău Arena”, stadionul echipei Heniu!
„M-au impresionat până la lacrimi”
– Domnule Călin Svoboda, ce fac fetele de la Heniu Prundu Bârgăului în această perioadă?
– Sunt la casele lor, dar se pregătesc după programele pe care le-au primit. Cele de la loturile naționale urmează programele de pregătire întocmite de preparatorii fizici ai Federației Române de Fotbal. Pentru celelalte fete, noi am făcut un plan de pregătire, deși unele au preluat programul celor de la loturi, ceea ce nu e rău. Important este faptul că se mențin în formă în această perioadă. Au fost fete care au răcit, dar și-au revenit și au recuperat. Fetele trimit filmulețe cu antrenamentele pe care le fac.
– Țineți legătura cu ele?
– La două-trei zile le sunăm pe fiecare și ne interesăm de situația lor. Le ajutăm, dacă e nevoie, nu le lăsăm la greu, chiar dacă situația generală e una rea. Domnul Doru Crișan, președintele de onoare al clubului nostru și primarul din Prundu Bârgăului, e în continuare alături de noi. În astfel de vremuri se văd adevăratele caractere. Apoi, în privința comunicării, avem un grup, unde ne vedem cu toții, jucătoare, antrenori. E ceva extraordinar. Vorbim între noi, spunem ce avem pe suflet, ne dăm sfaturi. Vă rog să mă credeți că unele m-au impresionat până la lacrimi. Au fost fete care au mărturisit că le e un dor teribil de fotbal, de gazon, de terenul nostru, de cantonamentul de la Prundu Bârgăului. M-au suprins, vă spun sincer.
„Vestea anulării oricărei activități ne-a bulversat pe toți”
– Această criză a venit într-un moment bun pentru Heniu.
– Începusem bine sezonul, cu o calificare în sferturile de finală ale Cupei României. Și ce victorie! 2-1 în deplasare cu Vasas Femina Odorheiu Secuiesc, deținătoarea trofeului! În plus, făcusem trei transferuri de marcă: Alice Roca și surorile Paula și Alina Boroș.
– Aveți fete la toate loturile naționale?
– La toate! Și ne mândrim cu asta. Diana Grecu, Alexandra Hornia și Mia Ganea sunt la prima reprezentativă. Urmează Claudia Pană, Mihaela Purcil și Daria Răileanu la naționala U19. Apoi, Edvina Ciontoș și Székely Kincső la U17. Sperăm și în revenirea Andreei Corduneanu.
– Cu Mihaela Merlan ce se mai întâmplă?
– Mihaela își revine după accidentarea cumplită suferită în urmă cu un an, ligamente încrucișate, plus menisc… E o jucătoare de mare valoare, un om de mare caracter. A încheiat perioada de recuperare și va reveni la prima echipă.
– Unde v-a surprins începutul crizei?
– Eram la Mogoșoaia, în cantonamentul naționalei U17 a României, care se pregătea pentru Turul de Elită al calificărilor la Campionatul European de anul viitor din Suedia. Meciurile din grupa noastră din Elite Round trebuiau să se dispute în Ungaria. Vestea anulării oricărei activități ne-a bulversat pe toți.
„Concediile mele s-au dus pe fotbal!”
– E fotbalul pe primul plan în viața dumneavoastră în această perioadă?
– E clar că nu. Sunt angajat al ISU Bistrița Năsăud (Inspectoratul General pentru Situații de Urgență) încă din 2006. La fotbal, la Heniu Prundu Bârgăului sunt din 2013, de la început. La echipele naționale am ajuns pentru prima oară acum doi ani, la U19, în staff-ul profesorului Florin Bugar, iar de anul trecut sunt la U17, la Irina Giurgiu. E o combinație plăcută, să zic așa. La ISU am nevoie de condiție fizică, capitol pe care îl rezolv alergând și făcând antrenament cot la cot cu fetele. La Heniu am nevoie de disciplină, capitol pe care l-am deprins la ISU. Le îmbin!
– Cum le împăcați, totuși?
– Întotdeauna am găsit înțelegere la cei de la ISU și am schimbat ture ori mi-am luat concediu. Nu e ușor să pleci într-un cantonament sau la meciuri în deplasare. Concediile mele s-au dus pe fotbal!
– Echipa s-a aflat însă mereu pe mâini bune!
– Întotdeauna. Colaboratorul meu, Gheorghe Ruscău-junior m-a suplinit în permanență. Suntem o echipă, iar asta se vede în tot ceea ce facem la Prundu Bârgăului. Dacă nu ne-am înțelege unul cu celălalt nu am ajunge nicăieri.
„Te gândești că trebuie să te întorci învingător”
– În aceste zile sunteți în prima linie cum se spune!
– Așa este! E o situație nemaintâlnită. Nimeni nu s-a gândit vreodată că poate trece prin așa ceva. Nimeni din generația noastră nu a mai trăit sub ordonanță militară. Dar nu avem ce face, trebuie să-i facem față.
– Cum e atunci când sună alarma?
– Mergem la luptă! Asta înseamnă emoții, adrenalină. Când am îmbrăcat această uniformă știam că ne așteaptă o luptă, așa că nu ne plângem, dimpotrivă suntem mândri că îi putem ajuta pe semenii noștri, mai ales acum. Atunci când pleci în misiune nu te gândești decât la reușită, te gândești că trebuie să te întorci învingător. Nu pot exprima în cuvinte sentimentul care mă încearcă atunci când pornesc, alături de colegii mei, într-o misiune.
„Au trecut trei săptămâni de când nu mi-am văzut copilul!”
– De ce vă e dor cel mai mult în această perioadă?
– De fiul meu. Are 11 ani. Nu l-am mai văzut de trei săptămâni. Ultima oară l-am zărit de peste gard, eu cu masca pe față… Asta e.
– Cum reacționează oamenii în această perioadă?
– Cel puțin aici la noi, să știți că oamenii sunt disciplinați, respectă ceea ce le cer autoritățile. Noi le spunem, le transmit și acum, faptul că trebuie să trecem prin aceste sacrificii pentru a reveni la viața normală. Nu e ușor, știm cu toții, dar nu avem altceva de făcut decât să fim disciplinați.
INTERVIU DE ADI DOBRE
