Duminică, 4 decembrie, este programată ultima etapă din sezonul regular a Ligii 1 Feminin, la finalul căreia vom afla și cele șase echipe care vor evolua în play-off în primăvară.
Au mai rămas de disputat doar patru jocuri din această rundă, partidele ACS Fotbal Feminin Baia Bare – CS Carmen București și Piroș Security Arad – FC Universitatea Cluj disputându-se deja. Formația bucureșteană, CS Carmen, s-a impus cu 5-0 în meciul contra celor de la Baia Mare, încheind sezonul regular cu 27 de puncte din 33 posibile! O evoluție solidă, care o poziționează ca un adversar puternic în play-off-ul Ligii 1 Feminin.
Campioana FC Universitatea Cluj încheie sezonul regular pe locul 2, indiferent de rezultatul din partida Vasas Femina FC – Politehnica Timișoara. Cu 30 de puncte adunate din 33 posibile, regretul campioanei rămâne partida cu principala contracandidată la titlu, Politehnica, în urma căreia a pierdut cele 3 puncte la Comisia de Disciplină. Însă, lupta pentru titlu rămâne mai deschisă ca niciodată pentru anul viitor, cu cel puțin 3 echipe în pole-position pentru titlul de campioană a României!
Meciurile din acest weekend au o miză importantă pentru formațiile de pe locurile 5-6, mai ales datorită faptului că FK Csikszereda și Banat Girls se întâlnesc în meci direct, care poate stabili clasamentul final al echipelor calificate în play-off.
Programul jocurilor din ultima etapă a anului în Liga 1 Feminin:
4 decembrie, ora 11:00
CSM Alexandria – FC Fair Play Joc Cinstit
Vasas Femina FC – Politehnica Timișoara
ACS Tg. Mureş 1898 – MSE 1898 – AFC Universitatea Galați
ora 12:00, în direct pe www.frf.tv
FK Csikszereda Miercurea Ciuc – Banat Girls