Problemele nu se mai termină pentru echipa de fotbal feminin de la CFR Timișoara. Clubul a pierdut alte două litigii cu două foste jucătoare, Alexandra Despa și Andreea Herczeg, care au cerut plata unor salarii restante pentru sezonul trecut, și cărora FRF le-a dat dreptate.
Astfel, Comisia de Disciplină din cadrul FRF a dat din nou dreptate unor foste jucătoare, după cazul Ioana Stroia, după care clubul s-a ales cu o depunctare de 6 puncte și interdicție la transferuri. Comisia a sancționat debitorul Clubul Sportiv de Fotbal CFR 1933 Timișoara cu penalitate de 3000 lei și i s-a acordat un termen de grație de 5 zile pentru executarea integrală a obligațiilor de plată conform art. 24 lit. C al. 1. a din Regulamentul privind Statutul şi Transferul Jucătorilor de Fotbal, față de creditorul Herczeg Andreea. Comisia a acordat termen în data de 25 februarie 2015 ora 14.30, dată la care debitorul Clubul Sportiv de Fotbal CFR 1933 Timișoara să prezinte dovada plății conform Hotărârii nr. 305/CL/ 02.12 .2014, pentru a evita interzicerea dreptului de a transfera și/sau legitima jucători în calitate de club cesionar și depunctarea, este sentința, se arată pe site-ul FRF despre cazul Herczeg, sentință identică cu cea din cazul Despa.
Președintele Constantin Nedela spune că, la fel ca în cazul Stroia, a cerut rezilierea contractelor jucătoarelor Alexandra Despa și Andreea Herczeg la Tribunalul Timiș, pentru a demonstra că clubul său nu are datorii față de cele două sportive. Am cerut rezilierea contracelor lor din data de 23 aprilie 2014, când nu s-au mai preznetat la echipă, iar la Stroia, din 21 februarie. Dacă instanțele civile vor da dreptate FRF, mergem înainte, probabil ne vor depuncta la 12 puncte și ne vor exclud,e vom vedea ce facem din vară. Dacă instanța ne va da dreptate nouă. vom da FRF în judecată și vom cere repunerea în drepturi, a explicat Nedela.
Până acum, echipa a primit o depunctare de 6 puncte. Superliga se reia în data de 28 februarie.
Sursa : www.oradestiri.ro