În vârstă de 28 de ani, Lenuța Ștef este fundaș la Heniu Prundu Bârgăului și căpitanul echipei bistrițene. Pe lângă cariera de fotbalistă, jucătoarea face performanță și în sportul militar.
Lenuța Ștef a fost dintotdeauna pasionată de sport. A practicat în timpul liceului ski și biatlon de performanță, pentru ca mai apoi să se dedice fotbalului. Ca multe alte fete, Lenuța Ștef a jucat fotbal încă din copilărie, alături de băieți, până când a fost remarcată de actualul antrenor al formației de pe Valea Bârgăului, Călin Svoboda. Astfel, în 2013, Lena și-a început cariera în fotbal la Heniu Prundu Bârgăului, echipă la care evoluează și în prezent.
“Îmi era destul de greu pentru că eu veneam din alt sport care nu avea multe lucruri în comun cu fotbalul. Este diferit când practici un sport individual față de unul de echipă, dar cum de mică îmi doream să joc fotbal, m-am antrenat cu ambiție și determinare pentru a ajunge aici. Singura echipă pentru care am jucat și o să joc este Heniu. Aici mă simt ca acasă și formăm o adevărată familie”, a declarat Lenuța Ștef, pentru FRF.RO.
Lenuța Ștef a profitat de șansa de a juca fotbal pe care i-a oferit-o Heniu Prundu Bârgăului, în doar trei ani a ajuns titulară, iar din vara anului 2016 poartă banderola de căpitan al formației bistrițene.
“Banderola de căpitan este o onoare si o responsabilitate pentru mine, sunt conștientă că trebuie să fiu un model și un sprijin permanent pentru colege, atât în teren cât și în afara acestuia. Încerc să mă achit de “responsabilitățile” mele cât pot de bine”, spune căpitanul echipei Heniu Prundu Bârgăului, care în vara anului 2019 a bifat o selecție la echipa națională a României.
Pe lângă pasiunea pentru fotbal, un alt vis din copilărie al Lenuței Ștef a fost să îmbrace uniforma militară. Din anul 2016, jucătoarea Heniului este militar angajat al Batalionului 812 Infanterie din cadrul Brigazii 81 Mecanizată Bistrița, unitate pe care o reprezintă cu succes în toate competițiile sportive militare naționale și internaționale, de la patrula de iarnă pe ski, patrule de vară, duel de foc, cros militar și pentatlon. “Cea mai mare realizare a mea din domeniul militar datează din 2018-2019 când am obținut locul I în proba de patrulă militară-feminin la Campionatul militar de ski al Trupelor Alpine din Italia”, a precizat Lena.
În luna septembrie a acestui an, Lenuța Ștef a câștigat concursul de cros, etapa pe Statul Major al Forțelor Terestre, desfășurată la Ploiești. „Este pentru prima dată când lotul Brigăzii 81 Mecanizată Bistrița câștigă locul I la concursul militar de cros. A fost o performanță pentru noi și mă bucur că am reușit acest lucru, cu atât mai mult cu cât întrecerea s-a desfășurat în condiții dificile, la temperaturi de peste 30 grade Celsius”, a povestit Lenuța Ștef.
Întrebată cum își împarte timpul între fotbal și cariera militară, Lena a precizat că cele două se completează reciproc. “Având în vedere că meciurile se dispută în weekend, programul nu îmi afectează munca. Fotbalul și viața militară se îmbină perfect, antrenamentele de pe teren mă ajută la unele probe de concurs din sistemul militar. Și invers e valabil, pentru că pregătirea pe care o fac pentru concursurile militare îmi dezvoltă rezistența fizică și mă ajută să alerg și să dau randament 90 de minute pe terenul de fotbal”.
Lenuța Ștef are obiective mărețe atât în fotbal, cât și în sportul militar: “Îmi doresc să continui să performez în fotbal, să câștig trofee alături de Heniu, iar în plan militar, prioritar este să particip la o olimpiadă militară”.