Centrul de Fotbal Buftea a găzduit, în perioada 21-26 aprilie 2015, Turneul UEFA de Dezvoltare feminin U16, la care au participat selecționatele României, Slovaciei, Republicii Moldova, Bulgariei și Ungariei.
Selecționatele au jucat între ele, în sistem grupă, câte două reprize de câte 40 de minute.
Selecționata României a câștigat 2 meciuri și a pierdut tot atâtea, însă conform regulamentului turneului, la final nu s-a întocmit un clasament.
Lotul României convocat de antrenorul Călin Pistolea pentru Turneul UEFA de Dezvoltare a fost următorul:
Portari: Georgiana Dârle (Olimpia UT Cluj), Diana Năcuță (CSM Pașcani)
Fundași: Kata Peter, Erika Gered, Barbara Bartalis, Timea Krall (toate Vasas Femina Odorheiu SEcuiesc), Teodora Meluță, Ștefania Moraru, Melinda Nagy, Daniela Mateș (toate Olimpia UT Cluj), Raluca Pteanc (Independența Baia Mare), Alexandra Stoica (Fair Play București)
Mijlocași: Diana Grecu, Carmen Ciobanu (ambele Olimpia UT Cluj), Mădălina Boroș (ASA Tg. Mureș), Andreea Diță (Universitatea Alexandria), Maria Neacșu (CSS Târgoviște)
Atacanți: Oana Negrea, Loredana Popa (ambele Olimpia UT Cluj), Alexandra Buftea (Independența Baia Mare).
Pe lângă cele 9 jucătoare, Olimpia a mai avut 3 reprezentanți pentru această acțiune: Szekely Iulian – maseur al Naționalei U16, Alin Cioban – team manager al Naționalei U16 și Mirel Albon care a fost delegat ca observator tehnic pentru acest turneu.
Rezultatele jocurilor la Turneul UEFA de Dezvoltare:
21 aprilie: Slovacia – Moldova 6-0, România – Bulgaria 2-0
22 aprilie: Ungaria – Bulgaria 7-0, România – Moldova 3-0
24 aprilie: Moldova – Ungaria 0-4, România – Slovacia 0-4
25 aprilie: Bulgaria – Moldova 2-0, Ungaria – Slovacia 1-1 (5-4 în urma loviturilor de departajare)
26 aprilie: Slovacia – Bulgaria 1-0, România – Ungaria 0-1.
România a înscris 5 goluri la acest turneu prin Loredana Popa (4 goluri) și Bartalis Barbara (1 gol) și a primit 5 goluri (4 goluri de la Slovacia și 1 gol de la Ungaria).