România a deplasat la Balaton Cup o selecționată secundă, antrenorul Mirel Albon neputând conta pe jucătoarele de la campioana Olimpia Cluj și nici pe cele mai multe dintre „straniere”. În aceste condiții, obiectivul principal la această competiție a fost în acest an „căutarea de noi soluții pentru echipa națională”, după cum a declarat selecționerul Mirel Albon.
– Care ar fi primele concluzii după Balaton Cup?
– Trebuie să împărțim în două ceea ce ne-am propus ca pregătire a startului în preliminariile Campionatului Mondial, ce va avea loc în această toamnă. Când am acceptat invitația pentru Balaton Cup știam că putem miza pe prezența mai multor componente de bază ale primei reprezentative. Din păcate, doar două au putut fi apte pentru competiția din Ungaria, Andreea Părăluță și Brigitta Göder. Nu am reușit astfel să ne atingem scopul. Am fost singura echipă națională prezentă în Ungaria care nu a avut în componență jucătoare de la campioana țării. Consider că ar fi fost benefic.
– Au fost multe noutăți în lot.
– Balaton Cup a fost un excelent prilej de a vedea la lucru câteva dintre aspirantele la tricoul primei reprezentative, dar și multe componente ale naționalei U19, care tot în această toamnă va disputa meciuri de calificare la Campionatul European. Din punct de vedere al lărgirii ariei de selecție, acțiunea a fost una bună. Au debutat zece jucătoare! Am fost impresionat de determinarea celor mai multe dintre fete, de dorința lor de a progresa, de a se autodepăși. Deși multe erau pentru prima oară împreună, atmosfera a fost una foarte bună, ceea ce e important pentru unitatea grupului. E încă un proces lung pentru ca ele să ajungă jucătoare de bază la prima reprezentativă.
– Cât de mult au contat rezultatele?
– Dacă analizăm greșelile individuale, puteam câștiga cele două meciuri. Am avut însă alte obiective în condițiile date. Nu am vrut să forțăm anumite jucătoare, am vrut să vedem la lucru junioarele și fetele care nu au mai fost convocate sau convocate de doar câteva ori. Și am văzut fete ce pota face pasul la echipa mare. Iuliana Obreja, atacantul de la Real Craiova, a fost una dintre surprizele plăcute. Sper ca această convocaresă o determine să se pregătească și mai bine. Am mai spus, ca să joace la echipa națională, fetele trebuie să muncească în plus. Iuliana e un câștig pentru echipă, așa cum Brigitta Göder e deja o certitudine.
– „Stranierele” cum s-au descurcat?
– Andreea Herczeg, legitimată la formația suedeză Töcksfors IF, mi-a lăsat o impresie bună. Are un control al balonului foarte bun, pase lungi extraordinare. Trebuie să mai lucreze la capacitatea de efort și, de asemenea, trebuie să se adapteze pentru a face ambele faze la aceeași intensitate. Am stat de vorbă cu ea după primul meci, iar în finala mică a jucat și mai bine. Barbara Bartalis, tot de la Töcksfors IF, va fi foarte curând o soluție pentru echipa națională.
– Junioarele de la U19?
– Au confirmat. Vreau însă să arate ce pot la turneul de calificare din Lituania din această toamnă, să-și aducă contribuția la calificarea în turneul de elită al preliminariilor.