Întâlnirea de astăzi este programată de la ora 18.00 și va fi arbitrată de belgianul Leen Martens.
Iată lotul deplasat în Estonia:
Portari: Iulia Niculescu (Fair Play București) și Andreea Părăluță (FCM Tg Mureș).
Fundași: Simona Corniciuc (Olimpia Cluj), Costa Adelina (Olimpia Cluj), Florentina Olar Hjorring- Danemarca), Giorgiana Vasile (Oțelul Galați), Nina Anca (FC Brazi).
Mijlocași: Rahela Gangal (Navobi Iași), Raluca Sârghe (Konak Belediyespor- Turcia), Monika Sinka (Riviera di Romagna), Nicoleta Barboș (FC Brazi), Ioana Bortan (Olimpia Cluj), Andreea Voicu (Olimpia Cluj) și Alexandra Iușan (Olimpia Cluj)
Atacanți: Alexandra Lunca (Olimpia Cluj), Cosmina Dușa (Belediyespor- Turcia), Larisa Sârbovan (CFR Timișăara) și Loredana Nica (Oțelul Galați).
Aseară, în grupa noastră, Cehia a învins Macedonia cu 5-2, iar săptămâna trecută Estonia a terminat la egalitate 1-1 cu Macedonia.
În aceste condiții, clasamentul se prezintă astfel: 1. Spania 22 p. (8 meciuri), 2. Italia 19 p. (8 meciuri), 3. Cehia 11 p. (8 meciuri), 4. România 5 p. (6 meciuri), 5. Estonia 4 p. (6 meciuri), 6. Macedonia 1 p. (8 meciuri).
După partida de astă seară, România mai are programate trei meciuri, toate acasă: 21 august cu Macedonia, 13 septembrie cu Spania și pe 17 septembrie cu Estonia.
Mirel Albon, antrenor secund: "Dorim neapărat să obținem 9 puncte din aceste ultime patru jocuri rămase de disputat. Ne-am fixat ca obiectiv calificarea la viitorul Campionat European, iar pentru aceasta trebuie să terminăm actuala grupă pe podium".