România e foarte aproape de o premieră, prezența la un turneu final! Pentru a ajunge în Olanda pe cel mai scurt drum, România trebuie să se claseze la finalul preliminariilor cel puțin pe locul șase într-un clasament al echipelor de pe locul doi din grupe. La EURO 2017 vor fi prezente câștigătoarele celor opt grupe, șase echipe de pe locul doi și una care va fi desemnată în urma unei duble de baraj (două formații de pe locul doi cu cel mai slab punctaj), la care se adaugă naționala țării gazdă, Olanda.
Înainte de întâlnirea cu Franța, de la Pitești, România se află la egalitate de puncte cu Ucraina în lupta pentru locul secund. Până acum, în cele 4 jocuri din grupă, fetele noastre au contabilizat două victorii (3-0 cu Albania, 3-1 cu Grecia), un egal (2-2 cu Ucraina) și o înfrângere (0-3 cu Franța).
Luni, Mirel Albon, antrenorul naționalei României, va anunța lotul pentru meciul cu Franța. Selecționerul va avea la dispoziție tot ceea ce poate oferi mai bun în acest moment fotbalul românesc feminin.
– Domnule Albon, vine meciul cu Franța!
– Meci foarte important. Franța e una dintre primele patru echipe din lume, un conglomerat de valori. Luată om cu om, adversara noastră e, poate, cea mai tare națională din lume! Se întâmplă însă ceva, pentru că echipa a capotat mai mereu la turneele finale. Sper să facem un joc bun, dar mai ales să obținem un rezultat bun. Un egal, nu mai spun de un succes, ar lansa fotbalul românesc feminin și ne-ar da o poziție importantă printre echipele din Europa. Vorbind de puncte, unul câștigat contra Franței ar cântări enorm în economia calificărilor. Ne-ar scuti de play-off. Sunt multe aspecte legate de această partidă. Calificarea în premieră la turneul final ar reprezenta un succes uriaș.
– Echipa României?
– Suntem pe locul 39 în clasamentul FIFA în acest moment. Ierarhia nu e însă relevantă. Am jucat anul acest cu Norvegia, anul trecut împotriva Danemarcei, națiuni puternice. Am pierdut, a scăzut automat coeficientul, dar suntem în creștere. Astfel de jocuri te ajută să capeți experiență, încredere. Am fost la tragerea la sorți în urna a treia valorică. Un pas important. Am făcut 2-2 în actualele preliminarii. la Lvov, cu Ucraina, o echipă cu jucătoare experimentate.
– Cum e Ucraina, principala noastră adversară, în lupta pentru locul doi?
– Ucraina are echipă bună, dar cred că s-a ajuns la o uzură. Există un schimb de generații la nivelul primei lor reprezentative.
– Care sunt punctele noastre forte?
– Suntem în primele 20-22 de echipe din Europa. Dacă ne calificăm la turneul final ajungem printre primele 16! Asta înseamnă că vom căpăta experiență pentru că vom avea jocuri tari. Avem și jucătoare cu vechime, dar nucleul actualei naționale îl reprezintă echipa care în 2012 obținea calificarea la Campionatul European U19. În jurul acestor jucătoare am creat echipa de azi. Au mai apărut și alte jucătoare, însă. Pot spune că formația noastră e un amestec de experiență, avânt, dorință de calificare.
– Se lucrează greu cu fetele?
– Ca în orice domeniu, ai avantaje și dezavantaje. Ca implicare, ca dorință de a se afirma, e mai plăcut să lucrezi cu fetele. Au o dorință extraordinară de a juca fotbal adevărat. Factorul psihologic contează enorm la fete. Sunt sensibile, astfel că trebuie să le acorzi o atenție specială. Mă bucur că am trăit satisfacții nemaipomenite alături de aceste fete. Am luat fete care nu sperau să joace măcar vreodată fotbal, nu știau că există fotbal pentru fete!
– Ce ne lipsește să ne batem cu națiuni cu tradiție în fotbalul feminin?
– Ați răspuns deja! Tradiția e un element care ne lipsește! Tradiția îți dă încredere. De asemenea, experiența unor succese din trecut. Tocmai de aceea această campanie de calificare are o importanță uriașă. Calificarea la EURO ne-ar da un istoric ce ne-ar ajuta pe viitor. Ar schimba mentalitatea sportivelor, dar mai ales a părinților. În România, sunt multe fete care vor să joace fotbal, dar nu au curaj. Avem fete cu niște calități extraordinare. Din păcate, la fotbal nu vin fetele cu talie, acestea îndreptându-se către alte sporturi, în special handbal. În aceste condiții, trebuie să ne bazăm pe tehnică, pe viteză.
– Avem modele în actuala generație?
– Avem! Florentina Olar este unul! La meciul cu Franța va juca meciul cu numărul 140 în naționala României. O jucătoare de excepție! Ștefania Vătafu e un alt model. Promite mult, chiar dacă nu a avut un sezon senzațional. Sper ca după meciul cu Franța să vă mai dau câteva exemple!
ADI DOBRE