La cursul organizat cu ocazia Turneului UEFA de Dezvoltare dedicat reprezentativelor feminine Under 16 au participat 20 de foste sau actuale jucătoare de fotbal din țara noastră. Ele au luat parte la lecții teoretice și practice sub îndrumarea instructorului tehnic UEFA Monika Staab, fostă jucătoare de fotbal în Germania, și ex-antrenoare și conducătoare a clubului din Frankfurt.
– Ștefania, cum ți s-a părut experiența de săptămâna trecută?
– A fost un curs foarte interesant, în care am descoperit lucruri noi și în care am aprofundat multe dintre noțiunile cu care, în calitate de foste și actuale jucătoare, ne-am întâlnit până acum în carieră.
– De când ai realizat că ți-ai dori să devii și antrenoare de fotbal?
– Știu că sunt tânără și am cariera de jucătoare în față, dar antrenoratul m-a atras dintotdeauna. Fiind și mijlocaș central, am o viziune mai bună a jocului. La un moment dat, urmărind jocurile Olimpiei II, fie că stăteam în tribună sau pe bancă, aveam anumite comentarii despre joc. Domnul Albon s-a întors către mine într-una din situații și mi-a zis să nu mă opresc, că văd foarte bine jocul, iar indicațiile sunt corecte. De atunci cred că mi-am dat seama că m-aș descurca bine ca antrenoare de fotbal și că este ceva ce îmi place.
– Ce parte din cadrul cursului ți s-a părut cea mai interesantă?
– Au fost mai multe exerciții interesante pe care noi, ca jucătoare, le știam și le realizam, poate însă fără să știm ce e în spatele lor, de ce sunt atât de importante și ce alte beneficii pot aduce pe termen mai lung. Mi-a plăcut foarte mult partea teoretică. Am ținut, timp de 15 minute, o lecție în fața tuturor colegelor. Până la final am simțit că nivelul fiecăreia s-a îmbunătățit, fiecare a ”furat” câte puțin de la celelalte.
– Și Monika Staab spunea în interviul acordat FRF.ro că formați un grup unit care se ajută oricând e nevoie.
– Sprijinul este o caracteristică a fotbalului feminin. Să îți dau un exemplu: atunci când fetele au o reușită, când înscriu un gol să zicem, marcatoarea aleargă imediat să o felicite și pe colega ei care i-a pasat decisiv sau să se îmbrățișeze cu cele care au contribuit la faza din care a ieșit golul. Lucru care nu se întâmplă tot timpul la băieți, pe care, de multe ori, îi vedem alergând singuri către un colț al terenului sau bucurându-se în nenumărate alte feluri, uitând cui trebuie să mulțumească pentru că au înscris. Cred că băieții au o latură mai egoistă din punctul acesta de vedere.
– În toamnă, echipa de senioare a României debutează în preliminariile EURO 2017. Crezi că vom reuși să obținem prima calificare la un turneu final?
– Noi sperăm tot timpul, e clar că meciul cel mai dificil va fi cel cu Franța, dar, de-a lungul timpului, am reușit să obținem câteva rezultate pozitive chiar și în fața unor echipe clasate mai bine în ierarhia mondială. Avem un lot competitiv, tânăr, unit. Munca în echipă e o calitate a noastră. Ne dorim calificarea și vom lupta pentru ea!
– Ai început să urmezi cursurile de antrenoare. În cât timp te vezi luând loc pe bancă?
– Doresc să merg mai departe cu cariera de jucătoare atât cât mă vor ține picioarele. Dar e clar: vreau să rămân în fotbal, iar o carieră de antrenoare m-ar ajuta să îmi îndeplinesc acest țel. Până la momentul acela, despre care nu pot spune acum când va fi, îmi doresc să am cât mai multe reușite ca jucătoare.
Proiectul îndeplinește obiectivul specific 3.1 din Planul Strategic pentru Dezvoltarea Fotbalului din România 2015-2020, ”Dezvoltarea fotbalului feminin”, având în planul de acțiuni ”Încurajarea femeilor să participe la programele de antrenorat și arbitraj”.
