Vineri, 8 aprilie, de la ora 20:00, pe stadionul ”Nicolae Dobrin”, reprezentativa feminină a României joacă împotriva Franței în preliminariile Euro 2017.
După primele patru jocuri din grupa 3 de calificare la turneul final ce va fi găzduit de Olanda, selecționata Franței, locul 3 în lume, are punctaj maxim și un golaveraj de 15-0. În prima întâlnire dintre cele două formații, Franța a câștigat în fața ”tricolorelor” cu 3-0.
România are șansa de a se califica în premieră la Campionatul European, acolo unde merg direct și 6 echipe care ocupă locurile secunde în preliminarii. Alte două reprezentative de pe locurile 2 vor disputa un baraj.
Pentru partida de vineri, România – Franța, biletele costă 2 lei la Tribuna I și a II-a, respectiv 5 lei la Tribuna ”0”. Tichetele vor fi disponibile la casieria stadionului ”Nicolae Dobrin” în zilele de joi, 7 aprilie, între orele 12:00 și 18:00, și vineri, 8 aprilie, între orele 12:00 și 20:00, ora de start a jocului.
România a bifat două victorii, 3-0 cu Albania și 3-1 cu Grecia, un egal, 2-2 cu Ucraina, și o înfrângere, 0-3, în deplasare, cu Franța.