Atât de aproape de un vis ce părea, poate, imposibil la startul campaniei de calificare, tricolorele s-au năpustit spre poarta elenă încă din startul partidei. Andreea Voicu și Florentina Olar au fost primele care și-au încercat norocul. Defensiva oaspete a cedat presiunii, iar Alexandra Lunca a deschis scorul în minutul 5.
Având nevoie de un golaveraj cât mai bun, tricolorele nu au făcut pasul înapoi și au continuat să atace, dar Olar și Rus nu au fost inspirate în fața lui Peletidou. În minutul 15, tabela s-a modificat din nou, cea care a marcat fiind Maria Ficzay: o frumoasă lovitură de cap. 2-0, dar atacurile continuă! Lunca și Olar au mai irosit două șanse înainte de pauză.
Partea a doua începe la fel. Ale noastre în atac, Grecia în defensivă. Flori, căpitanul nostru, nu a avut însă noroc, trimițând pe deasupra porții dintr-o poziție ideală și tabela a rămas neschimbată! Finlanda era condusă, dar Rusia avea 4-0 cu Croația și mai aveam nevoie de minimum două goluri. A venit minutul 76, când Vătafu a marcat cu capul, dar rusoaicele au făcut-o și ele. 3-0 la Cluj, 5-0 în Rusia. Trei minute mai târziu, Bâtea a prins un șut excepțional, marcând și apropiindu-ne mai mult de Euro 2017!
Finalul de meci s-a jucat doar în jumătatea Greciei, dar ocaziile de gol s-au rărit. Tărășilă a șutat din marginea careului peste poartă și minutele se scurgeau în defavoarea noastră. Nu s-a mai marcat, iar fetele noastre mai au de luptat pentru a-și atinge visul. Pentru elevele lui Mirel Albon urmează barajul, “dubla” cu Portugalia, programată pe 17 și 25 octombrie.
LIVE TEXT
Min. 90+3 – Final de meci!
Min. 89 – Ultima schimbare și la Grecia: a ieșit Sofia Nati și a intrat Matoula Pythoula
Min. 79 – GOOOOL! 4-0! Mara Bâtea a marcat cu un șut superb de la 25 de metri
Min. 76 – GOOOOL! 3-0! Ștefania Vătafu a înscris cu capul din centrarea Alexandrei Lunca
Min. 71 – Ultima modificare în formația României. Mara Bâtea i-a luat locul lui Laura Rus
Min. 66 – Înlocuire în echipa noastră: a ieșit Andreea Voicu și a intrat Beatrice Tărășilă
Min. 58 – A doua schimbare în formația elenă. Stela Kotsaki i-a luat locul lui Anastasia Spyridonidou
Min. 57 – Florentina Olar a trimis peste poartă din poziție bună
Min. 54 – Prima înlocuire și în echipa României. A ieșit Adina Giurgiu și a intrat Andreea Corduneanu
Min. 46 – A început repriza secundă
La pauză: Italia – Cehia 2-1, Rusia – Croația 4-0, Spania – Finlanda 1-0
Min. 45+1 – Finalul primei reprize! Fetele noastre se află la 45 de minute distanță de o calificare istorică
Min. 35 – Florentina Olar a recuperat o minge respinsă de adversare, dar mingea trimisă de ea spre poartă de la 18 metri s-a dus puțin alături
Min. 33 – Alexandra Lunca a șutat modest de la marginea careului
Min. 31 – Prima înlocuire în echipa Greciei. A ieșit Tatiana Georgiou și a intrat Anastasia Spyridonidou
În minutul 30, Rusia are 3-0 cu Croația, Italia conduce tot cu 2-1, iar Spania are 1-0 în fața Finlandei.
Min. 22 – Florentina Olar șutează peste poartă de la 18 metri
În minutul 15, Rusia conduce tot cu 2-0 pe Croația, iar Italia are 2-1 în fața Cehiei!
Min. 15 – GOOOOL! 2-0! Maria Ficzay a înscris cu o lovitură de cap după un corner de pe partea stângă
Min. 14 – Laura Rus nu a putut să o învingă pe Peletidou cu un șut din unghi
Min. 11 – Lobul trimis de Florentina Olar s-a dus puțin peste poartă
Min. 5 – GOOOOL! 1-0! Alexandra Lunca a șutat de la marginea careului și a marcat!
Min. 4 – Florentina Olar șutează, dar portarul reține din nou
Min. 2 – Începem bine și avem prima ocazie. Andreea Voicu a șutat cu pământul de la marginea careului, dar portarul advers a reținut
Min. 1 – A început partida
UPDATE 18:55 / Spectatorii prezenți pe stadionul "Doctor Constantin Rădulescu" din Cluj-Napoca în această seară au primit la intrare programul de meci. Acesta conține și un poster cu fetele noastre bucurându-se la finalul meciului cu Ucraina, partidă care ne-a asigurat prezența la barajul pentru calificarea la Euro 2017
UPDATE 18:45 / Echipa României:
1. Părăluță – 5. Giurgiu, 3. Havriștiuc, 6. Ficzay, 15. Olivia Oprea – 10. Voicu, 4. Bortan, 8. Vătafu – 14. Lunca, 9. Rus, 11. Olar-cpt. Antrenor: Mirel Albon
Rezerve: 12. Roxana Oprea – 2. Corduneanu, 7. Sârghe, 13. Tărășilă, 16. Gorea, 17. Bâtea, 20. Goder
Echipa Greciei:
1. Peletidou – 11. Georgiou, 10. Chatzigiannidou-cpt., 5. Vlasiadou, 13. Dimitriou – 18. Markou, 4. Kakambouki – 14. Papadopoulou, 17. Moraitou, 6. Mitkou – 8. Nati. Antrenor: Dimosthenis Kavouras
Rezerve: 12. Papakonstantinou – 2. Kollia, 3. Spyridonidou, 7. Zdravkovic, 9. Kongouli, 15. Kotsaki, 16. Pythoula
UPDATE / 12:15 Echipamentele celor două formații au fost alese la ședința tehnică din această dimineață. Jucăm în galben, iar adversarele noastre vor evolua în alb
În această seară, pe stadionul “Doctor Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca, echipa națională de fotbal feminin a României dispută ultimul meci din grupa 3 a campaniei de calificare la Euro 2017, turneu ce va avea loc în Olanda.
La Campionatul European feminin de anul viitor (16 iulie – 6 august) se califică 15 reprezentative în urma preliminariilor, cărora li se alătură țara gazdă Olanda. Ocupantele locurilor întâi din cele opt grupe merg direct la turneul final, același lucru fiind valabil și pentru șase din cele opt ocupante ale pozițiilor secunde. În această ierarhie nu contează punctele obținute cu ultima clasată.
În cazul nostru, tricolorelor li se scad cele 6 puncte obținute din ”dubla” cu Albania în care au învins de fiecare dată cu 3-0. Ca urmare a succesului de joi cu Ucraina, 2-1, la Cluj-Napoca, fetele noastre și-au asigurat locul secund, deci cel puțin prezența la baraj, programat în perioada 17-25 octombrie.
Înaintea ultimei runde, clasamentul locurilor secunde arată astfel:
1 Scoția 12p 14-5 +9
2 Belgia 11p 16-3 +13
3 Danemarca 10p 11-1 +10
4 Austria 10p 13-4 +9
5 Italia 9p 10-6 +4
6 Finlanda 7p 9-6 +3
7 ROMÂNIA 7p 7-8 -1
8 Rusia 7p 7-9 -2
Având deja minimum 10 puncte și un golaveraj net superior României, ocupantele primelor patru poziții în această ierarhie nu mai pot fi ajunse de tricolore. Ceea ce înseamnă că patru selecționate luptă pentru două locuri ce duc direct la Euro.
Practic, România ar rămâne într-o luptă de la distanță cu Finlanda și Rusia, toate cu câte 7 puncte. La final, diferența s-ar putea realiza la golaveraj, în urma meciurilor programate pe 20 septembrie, ora 20:00:
România – Grecia, stadion ”Dr. Constantin Rădulescu”, Cluj-Napoca (în tur, 3-1)
Rusia – Croația (în tur, 3-0)
Spania – Finlanda (în tur, 2-1)
Cum locul 2 în grupă nu-l mai putem pierde, suntem siguri că vom disputa barajul, dar ne putem califica direct la Campionatul European dacă:
✓ Învingem Grecia cu orice scor; Rusia și Finlanda nu câștigă
✓ Finlanda remizează sau pierde cu Spania; învingem Grecia cu cel puțin aceeași diferență de scor cu care Rusia câștigă în fața Croației
✓ Învingem Grecia cu cel puțin aceeași diferență de scor cu care Rusia câștigă în fața Croației, iar această diferență de scor este cu cel puțin patru goluri mai mare decât cea cu care Finlanda ar învinge Spania