Cristian Dulca a fost numit miercuri, 20 ianuarie, noul selecționer al reprezentativei de fotbal feminin a României.
Fostul internațional român, Cristian Dulca, a semnat un contract valabil pentru următorii 5 ani, având drept obiectiv principal calificarea naționalei feminine la Campionatul European de fotbal feminin din 2025. Obiectivul intermediar îl reprezintă dezvoltarea calității jocului primei reprezentative, care să se reflecte în poziția din clasament în următoarea campanie de calificare, cea pentru Cupa Mondială din 2023.
”Această funcție reprezintă o nouă provocare pentru mine și vreau să mulțumesc, în primul rând, conducerii FRF pentru încrederea acordată. Ne așteaptă un parcurs lung, însă sunt încrezător că împreună putem reuși schimbări majore în fotbalul feminin din România”, a declarat Cristi Dulca.
”A sosit momentul pentru o nouă etapă în fotbalul feminin românesc! Dezvoltarea fotbalului feminin a atins cote impresionante în ultimii ani, prin creșterea exponențială a numărului de practicante, jucătoare legitimate și cluburi. Ne dorim să continuăm acest trend ascendent și consider că domnul Cristian Dulca este omul potrivit”, a precizat președintele FRF, Răzvan Burleanu.
”Cristi Dulca reprezintă alegerea Comisiei Tehnice a Federației Române de Fotbal pentru următoarele două campanii de calificare ale echipei naționale de fotbal feminin. Este un antrenor cu experiență, care va pune umărul la dezvoltarea acestui sport în România”, a adăugat directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiță.
În cariera de antrenor, Cristian Dulca a mai antrenat următoarele echipe: FC Vaslui, FC Universitatea Cluj, Delta Tulcea, Gaz-Metan Mediaș și Jiul Petroșani. De asemenea, în perioada 2015-2018 a fost selecționerul reprezentativei U21 a României. Ca jucator, Dulca a evoluat în România pentru CFR Cluj, Gloria Bistrița, Rapid București, Ceahlăul Piatra Neamț și Gaz Metan Media, iar în străinătate a jucat în Coreea de Sud, la Pohang Steelers, și în Ungaria, la Honved Budapesta. La prima reprezentativă a bifat 6 selecții în perioada 1997-1998.