La doar 15 ani, Ioana Sfetcu, jucătoarea Universității Galați, a debutat în Liga 1 la finalul săptămânii trecute, în meciul jucat de echipa sa în compania celor de la Heniu Prundu Bârgăului.
La început, în copilărie, fotbalul a fost o joacă pentru Ioana. Își petrecea timpul cu băieții, iar când aceștia mergeau pe terenul de fotbal, Ioana era și ea prezentă. „Joc fotbal de la o vârstă foarte fragedă, de la 5-6 ani. Petreceam foarte mult timp cu băieții care jucau fotbal. Ei m-au învățat și pe mine și am descoperit cât de mult îmi place acest sport”.
Între timp, la vârsta de 8 ani, Ioana a început să ia lecții de tenis. Din cauza costurilor prea mari, a fost însă nevoită să renunțe, dar a ales un alt mod prin care să facă mișcare și să își consume energia. Astfel, la 9 ani, Ioana a mers la dansuri, iar de atunci practică breakdance. “Mi-ar fi plăcut foarte mult să continui cu tenisul de câmp deoarece acest sport m-a făcut să realizez că sportul este benefic în viața unui om”.
Chiar și așa, pasiunea pentru fotbal nu a dispărut niciodată, iar în anul 2018 și-a început aventura la Universitatea Galați. „Mulți îmi spuneau că sunt talentată și că ar trebui să fac performanță. Știind că îmi place extrem de mult să joc fotbal, tatăl meu vitreg a căutat o echipă pentru mine, vrând să-mi facă o surpriză. Așa am găsit această echipă. Mama și tatăl meu vitreg m-au încurajat și m-au susținut încă de la început”, a spus Ioana.
Despre debutul în Liga 1 Feminin
Originară din satul Chiraftei din județul Galați, Ioana a jucat la început (sezonul 2018/2019) pentru echipa de junioare a clubului gălățean, iar în sezonul următor a debutat în Liga 3 Feminin, evoluând pentru echipa a doua a Universității Galați.
Umătorul pas a fost debutul în Liga 1 Feminin, care s-a concretizat în prima etapă a play-off-ului din actualul sezon. Astfel, la doar 15 ani, Ioana a bifat primele minute în Liga 1, fiind introdusă pe teren în minutul 80 al partidei cu Heniu Prundu Bârgăului. Pentru Ioana, următoarea bornă din carieră este echipa națională a României.
“A fost un meci plin de emoții, chiar dacă nu am jucat de la început. Când am intrat pe teren, îmi era frică să nu greșesc, dar am fost încurajată de echipă. Debutul în Liga 1 semnifică un mare pas în cariera mea. Este cea mai mare realizare a mea în fotbal până în acest moment. Mi-aș dori să ajung la naționala României, însă necesită foarte multă muncă și multă răbdare”, a precizat tânăra jucătoare.
Ioana Sfetcu poate evolua atât extremă dreapta, cât și extremă stânga. “Mă avantajează foarte mult viteza de care dau dovadă pe teren, iar o altă calitate ar fi că sunt stângace și pot lovi mingea cu ambele picioare”, s-a autocaracterizat jucătoarea Universității Galați.
Un meci de neuitat
Pentru Ioana, cea mai frumoasă amintire de până acum din fotbal datează din sezonul în care a jucat în Liga de junioare U15. Într-un meci disputat de Universitatea Galați cu Selena Constanța, Ioana a adus victoria echipei sale după două goluri marcate în decurs de doar patru minute. “În meciul de la U15 contra celor de la Selena Constanța, am reușit cu ajutorul echipei să întorc scorul de la 4-3 pentru ele, la 5-4 pentru noi în ultimele minute. Au fost niște momente tensionate în care prietenii și mama mea mă încurajau din tribună. Nu voi uita niciodată acel meci!”
Dansul, o mare pasiune pentru Ioana
Ioana Sfetcu își împarte timpul între școală, antrenamente, meciuri și sala de dans. După-amiază merge la școală, fiind elevă în clasa a IX-a la Liceul cu Program Sportiv din Galați, iar după orele de curs are antrenament cu echipa. Weekendurile le petrece în sala de dans sau la meciuri.
Pentru jucătoarea din Galați, timpul liber înseamnă dans. Cu o experiență de șase ani la dansuri, Ioana are deja un grup de copii pe care îi antrenează și le oferă lecții de breakdance. “Sunt aproximativ 10 copii, este foarte frumos să lucrez cu ei. Mă simt foarte bine când sunt cu ei în sală”, a precizat Ioana Sfetcu.
În fotbal, idolul Ioanei Sfetcu este Cristiano Ronaldo. Adoră stilul lui de joc și încearcă să pună în practică ceea ce vede la starul lui Juventus. „Acest jucător mă inspiră și mă descrie foarte mult pe teren”, a spus Ioana.
Luptă pentru visul tău!
Pe termen lung, Ioana Sfetcu și-a stabilit obiective clare în fotbal. Își dorește să îmbrace tricoul echipei naționale a României și să ajungă la un club din străinătate. O persoană ambițioasă, Ioana crede că munca este cheia succesului, oferind totodată și un sfat pentru fetele care vor să urmeze o carieră în fotbal:
„Dacă ar fi să dau un sfat unei fete care vrea să joace fotbal, i-aș spune să muncească foarte mult și să lupte pentru visul ei, chiar dacă vor apărea momente în care motivația nu va mai fi aceeași”, a încheiat Ioana Sfetcu.