Transferată în această vară de la Sassuolo, Laura Rus a debutat furtunos în tricoul noii sale echipe, Hellas Verona.
Laura, 30 de ani, a marcat trei goluri în victoria fetelor de la Hellas, scor 9-0, în fața formației Union College, din Statele Unite.
„Sunt foarte bucuroasă pentru acest debut, fie el doar și într-o partidă amicală. Mă simt bine la Verona și, cu fiecare zi petrecută aici, îmi dau seama că am făcut cea mai bună alegere atunci când am decis să vin aici”, a spus, pentru www.frf.ro, Laura Rus.
După ce a încheiat sezonul trecut pe locul 7 în Serie A, Hellas Verona vrea să lupte în viitoarea stagiune pentru unul dintre locurile fruntașe. „Oamenii de aici se implică extraordinar. Toate promisiunile făcute de oficialii clubului atunci când am decis să vin aici, toate planurile prezentate încep să prindă contur. Avem terenul nostru de antrenament, vestiarul nostru, avem doi preparatori fizici care știu meserie, avem tot ce ne trebuie pentru marea performanță”, a mai spus Laura Rus.
Originară din Bocșa, Caraș-Severin, Laura Rus a început fotbalul la Pandurii Târgu Jiu. În străinătate a plecat pentru prima oară în 2007, la Sporting Huelva, evoluând ulterior la echipe cu nume precum Apollon Limassol, Fortuna Hjørring, Icheon Daekyo WFC și Sassuolo.
Sâmbătă, 25 august, Hellas Verona are programat un nou meci de verificare în compania concitadinei Chievo.
Articol de Adi Dobre