Vineri și sâmbătă, 27 și 28 noiembrie, au fost programate cele două meciuri restante din etapa cu numărul 6 a Ligii 1 Feminin.
ACS Fotbal Feminin Baia Mare a obținut, vineri, a doua victorie a sezonului, după ce s-a impus pe teren propriu în fața formației Selena ȘN Constanța, scor 2-0. Constănțencele au încheiat astfel turul campionatului fără niciun punct în clasament.
Sâmbătă, Piroș Security Arad a revenit de la 0-2 în meciul cu Universitatea Alexandria, câștigând cu 3-2. În urma succesului de pe stadionul Buzescu, arădencele au acumulat 20 de puncte în clasament și și-au asigurat prezența în play-off.
“Mă așteptam ca meciul de la Alexandria să fie greu, din cauza faptului că veneam după 3 victorii și după cum bine știm victoriile trebuie gestionate poate mai bine decât înfrângerile! Era o stare de euforie în rândul fetelor care, din păcate, a marcat evoluția echipei în primele 20 minute, când am fost conduși cu 2-0.
Evoluția nu a fost chiar nemulțumitoare în prima repriză, însă n-am avut consistență în ultimii 30 m. Pauza s-a dovedit a fi aliatul nostru, am reușit să ne îndreptăm atenția asupra concentrării, atât pentru jocul activ, cât și pentru fazele fixe. Într-un interval de 18 minute am contrabalansat rezultatul și gândurile noastre se îndreaptă deja spre jocul cu Fortuna Becicherecu Mic”, a declarat Dan Cuedan, antrenorul echipei Piroș Security Arad.
Cristina Sucilă a reușit din nou o dublă, după ce a marcat două goluri și în meciul de săptămâna trecută cu Selena ȘN Constanța, din etapa 11.
“Meciul acesta a fost important pentru noi pentru că ne asigură un loc în play-off. Din cauza presiunii, în prima repriză am avut un joc foarte dezorganizat, toate fiind foarte agitate. Deși am controlat jocul din primul minut, nu am reușit să înscriem în prima repriză, ba mai mult, am primit două goluri pe fondul greșelilor noastre.
Am avut nevoie de un “duș rece” la pauză, ca apoi să întoarcem rezultatul în favoarea noastră. Mă bucur că am reușit să înscriu două goluri și le mulțumesc colegelor că au dat dovadă de ambiție și la final am dovedit că suntem o echipă unită și puternică. Așteptăm cu nerăbdare următorul si ultimul meci din acest tur de campionat și sperăm să demonstrăm din nou puterea ‘leoaicelor'”, a spus Cristina Sucilă, autoare a două goluri în meciul cu Universitatea Alexandria.
“Ne bucurăm ca ne-am atins primul obiectiv, intrarea în play-off. Mai avem o partidă foarte importantă, un derby zonal, din care încercăm să scoatem maximum. Astăzi am obținut o victorie muncită, dar meritată, în urma unei partide pe care am controlat-o în mare parte, chiar dacă am fost conduse cu 2-0 la pauză.
Consider că am dominat și prima parte a jocului în care am fost conduse. Poate ne-am văzut câștigătoare încă de la început, dar simpla noastră prezență pe teren s-a dovedit a nu fi suficientă. Intervenția stafului de la pauza ne-a trezit, am dat dovadă de caracter și forță psihică și am reușit să întoarcem, meritat, partida în favoarea noastră”, a precizat Elisa Bozian, mijlocașul echipei arădene.
Rezultatele meciurilor restante din Etapa 6:
ACS Fotbal Feminin Baia Mare – Selena SN Constanța 2-0
Au marcat: Laura Desmerean (29), Daniela Predoi (88)
Universitatea Alexandria – Piroș Security Arad 2-3
Au marcat: Elena Francu (3), Oana Dumitrache (14) / Cristina Sucilă (49, 55), Magda Drăgan (67)
Au mai rămas de disputat:
Etapa 7
6 decembrie, ora 11:00
Piroș Security Arad – Fortuna Becicherecu Mic
9 decembrie, ora 12:00
Universitatea Olimpia Cluj – ACS Fotbal Feminin Baia Mare
Etapa 8
6 decembrie, ora 11:00
ACS Fotbal Feminin Baia Mare – Carmen București
Etapa 9
12 decembrie, ora 11:00
Asociația Fotbal Club Fair-Play – ACS Fotbal Feminin Baia Mare
Etapa 11
3 decembrie, ora 11:00
Asociația Fotbal Club Fair-Play – Universitatea Olimpia Cluj